Proprietarii regimentului
În armata habsburgică, fiecare regiment avea un „proprietar” (în germană Inhaber), de obicei un general sau un membru al unei case domnitoare. Proprietarul nu conducea regimentul în luptă, dar unitatea îi purta numele, iar legătura dintre ei era o chestiune de onoare: proprietarul trimitea daruri și felicitări, iar regimentul îi sărbătorea aniversările. Până în 1802, Regimentul 61 nu a avut proprietar; de atunci, numele lui s-a schimbat odată cu fiecare proprietar nou.
Proprietarii Regimentului 61
| Anii | Proprietar |
|---|---|
| 1802–1836 | Contele Franz Saint-Julien-Wallsee, general |
| 1836–1849 | Baronul Georg Rukavina von Vidovgrad, apărătorul Timișoarei în 1849 |
| 1849–1855 | Contele Julius Strassoldo-Graffemberg |
| 1855–1859 | Baronul Friedrich Zobel, care a rămas apoi „al doilea proprietar” |
| 1859–1865 | Marele duce Nicolae Alexandrovici, moștenitorul tronului Rusiei |
| 1865–1894 | Marele duce Alexandru Alexandrovici, din 1881 țarul Alexandru al III-lea |
| 1894–1910 | Trei proprietari, fiecare pentru scurt timp (în 1898, regimentul se numea „Ritter von Hold”) |
| 1910–1918 | Generalul de infanterie Liborius Ritter von Frank |
S-a născut la Viena, pe 12 octombrie 1756. Doctor în drept la 20 de ani, a intrat în armată la 21. A fost rănit la gât la asediul Belgradului, în 1789, iar în 1796, la Lonato, colonel fiind, a fost împușcat în braț și luat prizonier, dar soldații lui l-au eliberat imediat. În campania din Italia din 1800 a luptat la Montenotte și la Marengo, iar în octombrie a fost avansat locotenent-feldmareșal.
Pe 1 ianuarie 1802, împăratul Francisc i-a dat regimentul, pentru că se remarcase în campania din 1800; a fost primul lui proprietar, iar timp de 34 de ani unitatea s-a numit „Regimentul St. Julien”. În 1805 a respins patru asalturi la pasul Strub, în Tirol, iar în 1809 a luptat la Wagram. S-a retras din armată în 1812, cu gradul de feldzeugmeister (general de infanterie), și a murit pe 16 ianuarie 1836, pe moșia sa din Moravia.
S-a născut pe 21 martie 1777, în Lika (Croația). La 18 ani, cadet, a pătruns primul în întăriturile franceze de pe înălțimile San Giacomo, în ținutul Genovei, și a primit pe loc Medalia de Aur pentru Vitejie. Pe 5 februarie 1836, ca general-maior, a fost numit proprietarul regimentului, iar de la sfârșitul lui 1844 a comandat cetatea Timișoara.
În revoluția din 1848–1849 a rămas credincios împăratului: a refuzat ordinul ministerului de război maghiar de a preda comanda cetății, răspunzând că ascultă doar de împărat. Din 25 aprilie 1849 a apărat Timișoara asediată și a respins toate somațiile de capitulare. Asediul s-a încheiat după 106 zile, pe 9 august, cu victoria armatei lui Haynau, ajutată de un corp rusesc; în aceeași seară, Haynau i-a adus însemnele Ordinului Maria Tereza.
Avansat apoi feldzeugmeister (general de infanterie), a murit pe 9 septembrie 1849, la o lună după eliberarea cetății, din cauza greutăților îndurate.
S-a născut în 1791 la Gorizia, într-o veche familie de conți, și a intrat în armată la 16 ani. A fost rănit la Wagram (1809) și la Mâcon (1814), iar din 1841 a comandat cinci ani Batalionul 10 de vânători. Ca general-maior, pe 6 mai 1848, a apărat cu brigada lui localitatea Santa Lucia, lângă Verona, timp de trei ore, împotriva piemontezilor; pentru această luptă a primit Ordinul Maria Tereza.
Pe 18 octombrie 1849, pe atunci locotenent-feldmareșal, a fost numit proprietarul regimentului. S-a pensionat în 1854 și s-a retras pe moșia familiei, la Strassoldo, în Friuli, unde a murit de holeră pe 21 septembrie 1855, în al 64-lea an de viață. Pe 17 noiembrie, la Mantova, s-a ținut o slujbă de pomenire pentru el.
S-a născut la Bremen, pe 17 martie 1799, fiu al unui general bavarez, și a intrat în armata austriacă la sfârșitul lui 1813. În 1848, colonel în regimentul de vânători tirolezi, a ținut sub control orașul Trento, la început cu doar 800 de oameni, și a luptat împotriva piemontezilor; pentru luptele din 30 aprilie și 28–29 mai 1848 a primit Ordinul Maria Tereza.
Locotenent-feldmareșal din 1853, a primit regimentul la sfârșitul lui 1855 și l-a inspectat la Mantova pe 30 iunie 1857. În 1859 a comandat Corpul 7 de armată la Palestro, Magenta și Solferino. Din decembrie 1859, când regimentul a fost dat marelui duce Nicolae al Rusiei, a rămas al doilea proprietar.
În 1867, soția lui, baroneasa Emily Zobel, născută Kirkwood, a dăruit regimentului o panglică de drapel din mătase verde, brodată cu aur, cu inscripția „Doamne, ajută! Doamne, dă-ne izbândă! Biruința vine de la Domnul!”. El a murit pe 12 iulie 1869, la Villach; timp de șase săptămâni, drapelul regimentului a purtat doliu.
Fiul cel mare al țarului Alexandru al II-lea și moștenitorul tronului Rusiei (1843–1865).
Împăratul Franz Joseph i-a dat regimentul în decembrie 1859 (hotărârea din 4 decembrie), pe când unitatea se afla în garnizoană la Brünn (Brno). Gestul încerca să refacă legăturile dintre cele două imperii, stricate de Războiul Crimeii. De atunci, regimentul a fost numit cel mai des „Großfürst Thronfolger” sau „Czesarewitsch”, iar fostul proprietar, baronul Zobel, a rămas al doilea proprietar.
A murit pe 24 aprilie 1865, la Nisa, după o lungă suferință, la doar 21 de ani. Regimentul a trecut la fratele lui, marele duce Alexandru, care s-a căsătorit în 1866 cu logodnica fratelui său, prințesa Dagmar a Danemarcei.
Cel mai longeviv. Fiul țarului Alexandru al II-lea, a domnit ca împărat al Rusiei din 1881 până la moartea sa, în 1894.
A fost numit proprietar al regimentului pe 16 mai 1865, ca mare duce și moștenitor al tronului, după moartea fratelui său Nicolae, și a rămas proprietar aproape 30 de ani. În 1875 a venit la Viena, la funeraliile fostului împărat Ferdinand I, în uniforma de colonel a Regimentului 61. Din martie 1881, de când a urcat pe tron, regimentul i-a purtat numele: „Alexandru al III-lea, împărat al Rusiei”.
Țarul a căutat orice prilej să-și onoreze regimentul. În 1885, la întâlnirea cu Franz Joseph de la Kremsier, l-au întâmpinat o companie de onoare și fanfara regimentului. La jubileul de 25 de ani, în mai 1890, i-a trimis comandantului o scrisoare foarte măgulitoare și un portret, iar într-o telegramă a numit regimentul „podoaba armatei austro-ungare”; în același an l-a invitat pe colonelul von Hoffmann la marile manevre rusești. La funeraliile lui de la Sankt Petersburg, în 1894, regimentul a trimis o delegație de ofițeri.
General austro-ungar (1848–1935). În 1914 a comandat Armata a 5-a în campania împotriva Serbiei, până la eșecul acesteia de la sfârșitul anului.
A fost numit proprietarul regimentului la începutul lui 1910; regimentul îl prețuia deja de pe când comanda Corpul 7 de armată, de la Timișoara. A fost ultimul proprietar, iar regimentul a intrat în Marele Război purtându-i numele: Regimentul de infanterie nr. 61 „Ritter von Frank”.
În anii războiului, telegramele lui erau de obicei primele felicitări care ajungeau la regiment după o faptă de seamă. După ce două detașamente ale regimentului au trecut primele Dunărea, la Smederevo, în noaptea de 2 spre 3 august 1914, a cerut să li se transmită „eroilor de la 61” toată admirația lui. Pe 27 noiembrie 1915 a felicitat regimentul pentru rolul jucat în a treia bătălie de pe Isonzo, iar în 1917 i-a lăudat ținuta din a zecea bătălie de pe Isonzo.
Comandanții
Cel care conducea efectiv regimentul era comandantul, de obicei un colonel. Primul a fost Ernst Leeuven, numit în 1798. Albumul 61 in Waffen păstrează lista comandanților din 1859 până în ajunul Marelui Război.
Comandanții regimentului, 1859–1914 (după albumul 61 in Waffen)
| Anii | Comandant |
|---|---|
| 1859–1862 | Alois conte de Pötting und Persing |
| 1862–1866 | Michael Ritter von Thom |
| 1866 | Eduard von Bordollo |
| 1866–1874 | Wilhelm Ritter von Biedermann |
| 1874–1877 | Sigmund von Keler |
| 1877–1881 | Karl Machalitzky |
| 1881–1882 | Franz Morocutti |
| 1882–1886 | Leopold Kupelwieser |
| 1886–1889 | Eduard Edler von Rziha |
| 1889–1893 | August Hofmann von Donnersberg, autorul primei istorii a regimentului |
| 1894–1897 | Adolf Schadeck Edler von Schadeckfels |
| 1897–1903 | Theodor Edler von Hornik |
| 1903 | Ernst baron von Leithner |
| 1903–1905 | Hermann Rigele |
| 1905–1907 | Emanuel Rukic |
| 1907–1911 | Valentin Layrouz |
| 1911–1914 | Franz Ritter Weiss von Mainprugg |
În război, comanda s-a schimbat des, pentru că ofițerii cădeau răniți, se îmbolnăveau sau erau mutați. Albumul înșiră 26 de perioade de comandă în trei ani: comandanți numiți, comandanți interimari și ofițeri care au ținut locul doar câteva zile. În iarna 1914–1915, când pierderile au fost cele mai mari, regimentul a fost condus două zile chiar de un locotenent, Michael Reiner, și apoi, pe rând, de câțiva căpitani.
Cine a condus regimentul în război, 1914–1917 (după albumul 61 in Waffen)
| Perioada | Cine a condus regimentul |
|---|---|
| până la 28 oct. 1914 | Colonelul Franz Weiss von Mainprugg, numit |
| 28 oct.–22 dec. 1914 | Maiorul Wilhelm Bátorffy, interimar |
| 22–24 dec. 1914 | Locotenentul Michael Reiner, temporar |
| 24–28 dec. 1914 | Căpitanul Anton Pfann, temporar |
| 28–30 dec. 1914 | Căpitanul Géza Vásáry, temporar |
| 30 dec. 1914–6 ian. 1915 | Căpitanul Friedrich von Dittl, temporar |
| 6 ian.–8 feb. 1915 | Maiorul Gustav Rottmund, interimar |
| 8–12 feb. 1915 | Căpitanul Géza Vásáry, temporar |
| 12–15 feb. 1915 | Căpitanul Miron Șerb, temporar |
| 15 feb.–27 iul. 1915 | Colonelul Isidor Teus, numit |
| 27 iul.–10 sept. 1915 | Locotenent-colonelul Wilhelm Bátorffy, interimar |
| 10 sept.–12 oct. 1915 | Colonelul Gustav Siemens, interimar |
| 12 oct.–4 nov. 1915 | Colonelul Isidor Teus |
| 4–11 nov. 1915 | Locotenent-colonelul Oskar Zeiss, temporar |
| 11 nov. 1915–10 mai 1916 | Locotenent-colonelul Ludwig Makowiczka, numit |
| 10–27 mai 1916 | Locotenent-colonelul Theodor Malešević, temporar |
| 27–30 mai 1916 | Maiorul Friedrich von Dittl, temporar |
| 30 mai–16 iun. 1916 | Colonelul Ludwig Makowiczka |
| 16–20 iun. 1916 | Maiorul Friedrich von Dittl, temporar |
| 20 iun.–14 iul. 1916 | Colonelul Ludwig Makowiczka |
| 14 iul.–15 sept. 1916 | Locotenent-colonelul Alois Hajek, interimar |
| 15–19 sept. 1916 | Căpitanul Anton Pfann, temporar |
| 19 sept.–24 oct. 1916 | Locotenent-colonelul Desiderius Gyürke, interimar |
| 24 oct. 1916–2 feb. 1917 | Colonelul Ludwig Makowiczka |
| 2 feb.–8 apr. 1917 | Locotenent-colonelul Desiderius Gyürke, interimar |
| din 8 apr. 1917 | Locotenent-colonelul Alois Hajek, numit |
A preluat comanda regimentului pe 28 ianuarie 1911, ca locotenent-colonel; albumul scrie că sub conducerea lui regimentul a ajuns o trupă modern instruită și strict disciplinată. Ca colonel, a condus regimentul în primele luni ale războiului: la granița cu Serbia, pe Dunăre, și apoi împotriva rușilor, în bătălia de la Rohatyn din 30 august 1914.
Pe 28 octombrie 1914 a fost numit comandantul Brigăzii 29 infanterie și și-a luat rămas-bun de la regiment pe 29 octombrie. Potrivit unei scrisori publicate în Temesvarer Zeitung, soldații, deși aveau ordin să nu iasă din tranșee, au sărit afară când l-au văzut și l-au aclamat în toate cele patru limbi ale regimentului.
În decembrie 1915, general-maior și comandant de brigadă, a felicitat regimentul pentru luptele de la San Martino: „Mi-au fost și îmi sunt dragi, copiii mei soldați!”. Albumul din 1918 îl prezintă ca locotenent-feldmareșal.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a II-a cu decorația de război; Crucea de cavaler a Ordinului Leopold cu decorația de război; Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de cavaler a Ordinului Franz Joseph, pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
La începutul războiului, ca maior, comanda batalionul III, cu care a luptat la Rohatyn, pe 30 august 1914. Pe 29 octombrie 1914 a preluat comanda regimentului. Pe 24 noiembrie 1914, pe înălțimea Kamen, lângă Rokitócz, unde regimentul fusese trimis la inițiativa lui, a dus rezerva în luptă când flancul drept începuse să cedeze, iar atacurile rușilor au fost respinse; câteva sute de soldați ruși, între care un ofițer superior, s-au predat. Potrivit unei scrisori publicate în Temesvarer Zeitung, a scos sabia și a strigat: „Copii, după mine!”. Pe 22 decembrie 1914 a plecat bolnav, epuizat; albumul scrie că a condus regimentul în cele mai grele lupte „cu o energie rară”.
În martie 1915 a preluat comanda Regimentului 96 infanterie, iar în iunie 1915, în Carintia, a comandat sectorul Großer Pal – Freikofel. Între 27 iulie și 10 septembrie 1915 a condus din nou regimentul; pe 10 septembrie a plecat iar bolnav – ca și în decembrie 1914, abia după ce a fost îndelung convins.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
De la începutul războiului a condus, cu scurte întreruperi, compania tehnică a regimentului (pionierii). În august 1914, ca locotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. Pe 22 decembrie 1914, când maiorul Bátorffy a plecat bolnav, a preluat comanda regimentului; lista comandanților îi socotește comanda între 22 și 24 decembrie 1914. Pe 26 ianuarie 1915 a blocat cu două companii valea de lângă Koröc, iar pe 9 mai 1915 a fost rănit la Tokarnia. Pe 11 februarie 1916 a adus la regiment o companie de marș. Albumul atribuie companiei tehnice conduse de el o mare parte din succesul respingerii atacului italian din 10 octombrie 1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca căpitan, a păzit cu compania sa granița cu Serbia, la Dunăre: pe 5 august detașamentul lui a trecut pe insula Semendria (Smederevo) sub focul artileriei inamice. A fost rănit în bătălia de la Rohatyn, pe 30 august 1914. Între 30 decembrie 1914 și 6 ianuarie 1915 a condus pentru câteva zile regimentul, iar în martie 1915 comanda un batalion.
Ca maior, a condus batalionul IV la San Martino del Carso; albumul scrie că el a ținut luni de zile, cu companiile sale, înălțimea bisericii din San Martino, în fața unui inamic aflat aproape piept la piept. A condus din nou regimentul între 27 și 30 mai și între 16 și 20 iunie 1916, iar pe 29 iunie 1916 batalionul lui a luat parte la atacul cu gaze.
Din 23 septembrie 1916 a comandat batalionul II. Pe 23 octombrie, la inspecția de la Kopriva, arhiducele Friedrich i-a adresat câteva cuvinte de apreciere, iar pe 3 noiembrie 1916 a condus batalionul în luptele de pe cota 464.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În primele săptămâni ale războiului, până la 30 septembrie 1914, a condus pentru scurt timp, pe rând cu căpitanul Anton von Nemecskay, batalionul de rezervă de la Timișoara. În septembrie 1914, ca maior, a condus pe front un batalion de marș; pe 23 septembrie, în timpul retragerii, batalionul lui, aflat în ariergardă, s-a luptat cu rușii și i-a respins.
Între 6 ianuarie și 8 februarie 1915 a comandat regimentul; pe 31 ianuarie gruparea lui a atacat Felsőfenyves, cucerit după lupte grele. Pe 5 februarie 1915 detașamentul lui a ajuns pe cota 450 și a ținut-o împotriva unor forțe mult mai mari, iar pe 20 martie batalionul lui a atacat în prima linie cota 450, ocupată între timp de ruși.
Pe 3 aprilie 1915 a fost rănit și a părăsit frontul; rana l-a făcut pentru multă vreme inapt de serviciu. Albumul scrie că Pusztaháza a devenit astfel un reper al carierei lui de război: prin grația împăratului, predicatul său nobiliar este „von Pusztaháza”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; lauda prin decret (Dekret-Belobung).
A preluat comanda regimentului în februarie 1915; pe 1 martie 1915 gruparea lui a atacat cota 508, pe creasta Korumko. Albumul scrie că a condus regimentul nouă luni, în condițiile cele mai grele: în luptele din Carpați, în Carintia și în a doua și a treia bătălie de pe Isonzo. Pe 27 iulie 1915 a plecat bolnav, iar pe 11 octombrie 1915 a reluat comanda.
Pe 4 noiembrie 1915 a fost numit comandantul Brigăzii 1 de munte. În ordinul de despărțire, arhiducele Iosif l-a numit unul dintre cei mai destoinici comandanți de regiment ai Corpului 7 și a scris că în a treia bătălie de pe Isonzo a respins toate atacurile, mult mai puternice, ale inamicului, a păstrat toate pozițiile și a luat numeroși prizonieri. Jurnalul regimentului notează că unitatea își pierdea astfel „conducătorul venerat de toți, adevăratul său părinte”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a II-a cu decorația de război; Crucea de cavaler a Ordinului Leopold cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
Pe 4 noiembrie 1915, când colonelul Teus a fost numit comandantul Brigăzii 1 de munte, a preluat comanda Regimentului 61, pe care a păstrat-o până pe 11 noiembrie 1915. La San Martino del Carso, Regimentul 61 a luptat alături de Regimentul 46 infanterie, condus de el; albumul scrie că San Martino și cele două regimente vor rămâne „pentru totdeauna strâns legate”.
Pe 11 mai 1917, în dolina Makowiczka, ca comandant al Regimentului 46, a scris pentru album: „Fie în fruntea celor de la 61, fie umăr la umăr cu ei, a fost mereu un zid mândru și strălucit în fața puternicei armate a Italiei.”
A sosit la regiment pe 10 noiembrie 1915, ca locotenent-colonel, numit comandant; lista comandanților îi socotește comanda de la 11 noiembrie. Pe 26 februarie 1916 a primit Ordinul Leopold. Ajuns colonel, a lipsit de câteva ori pentru scurt timp: în concediu (10–30 mai 1916) și la comanda brigăzii (16–20 iunie). Din 2 iulie 1916 a comandat subsectorul Sagrado, iar pe 9 iulie le-a mulțumit ofițerilor și soldaților pentru purtarea din atacul cu gaze. Pe 14 iulie, bolnav, a lăsat comanda locotenent-colonelului Hajek.
A reluat comanda pe 24 octombrie 1916 și era comandantul regimentului pe 3 noiembrie, în luptele de pe cota 464, la est de Fajti Hrib. Pe 25 decembrie a mers la încoronarea de la Budapesta, iar pe 2 februarie 1917 a plecat bolnav.
Pe 31 martie 1917 a fost mutat la Armata a 2-a. Jurnalul regimentului scrie că a patra bătălie de pe Isonzo, atacul cu gaze și a noua bătălie de pe Isonzo rămân legate de numele lui.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de cavaler a Ordinului Leopold cu decorația de război; Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A preluat comanda regimentului pe 18 septembrie 1916. Pe 23 octombrie 1916, la Kopriva, a prezentat regimentul la inspecția arhiducelui Friedrich, comandantul suprem al armatei, care i-a cerut să le facă cunoscut soldaților că va raporta împăratului cum s-au distins în lupte; Gyürke le-a transmis cuvintele arhiducelui chiar în acea zi, printr-un ordin al regimentului.
Pe 24 octombrie, la întoarcerea colonelului Makowiczka, a trecut la comanda Regimentului 43 infanterie. Pe 17 noiembrie 1916 a revenit la Regimentul 61, ca să conducă noul batalion IV, înființat pe 26 noiembrie. În ianuarie 1917 a condus provizoriu Regimentul 27 pușcași, apoi s-a întors la batalionul IV. Pe 2 februarie 1917, când Makowiczka a plecat bolnav, a preluat din nou comanda regimentului, până pe 8 aprilie 1917. Era ofițer al Regimentului 26 infanterie.
Provenea din Regimentul 56 infanterie; rănit foarte grav la începutul războiului, a fugit din spitalul de campanie, împotriva sfatului medicului, ca să nu cadă prizonier la ruși. Pe 24 octombrie 1915, ca locotenent-colonel, a adus de la Timișoara batalionul XV de marș, iar pe 31 octombrie a preluat batalionul II al regimentului.
Pe 22 noiembrie 1915, când italienii pătrunseseră în San Martino, s-a pus în fruntea rezervelor batalionului și i-a alungat din sat; albumul scrie că batalionul lui „a salvat situația”. Pe 14 iulie 1916 a preluat comanda regimentului în locul colonelului Makowiczka, bolnav, iar pe 9 august 1916 a semnat ordinul de retragere de la San Martino.
Bolnav din septembrie 1916, s-a întors pe 7 aprilie 1917 ca nou comandant numit. A condus regimentul în bătăliile a 10-a, a 11-a și a 12-a de pe Isonzo; în ultima, ca colonel, l-a dus până adânc în Italia. În iulie 1917 a scris cuvântul-înainte al albumului 61 in Waffen, a cărui realizare o încredințase adjutantului său, căpitanul Anton Pfann.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a II-a cu decorația de război; Crucea de cavaler a Ordinului Leopold cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În iulie 1914, ca colonel, comanda batalionul I, aflat în garnizoană departe de restul regimentului, în Krivošije, de unde păzea granița cu Muntenegrul. Pe 8 august 1914, când s-a aflat că și Muntenegrul declarase război monarhiei, i-a adunat pe ofițerii batalionului și le-a anunțat că starea de război începuse: „granițele nu mai trebuie respectate”. Albumul îl trece în fruntea ofițerilor care au luat parte la luptele batalionului din 1914, în golful Kotor (Bocche di Cattaro) și apoi în Bosnia.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de cavaler a Ordinului Leopold cu decorația de război; Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de cavaler a Ordinului Franz Joseph, pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Generalii și dedicațiile lor
Albumul se deschide cu portretele comandanților sub care a luptat regimentul, de la arhiduci și feldmareșali până la generalii de brigadă. Cei mai mulți și-au trimis fotografia cu o dedicație scrisă de mână pentru „cei de la 61”, cum își spuneau oamenii regimentului.
Membru al Casei de Habsburg (1856–1936), duce de Teschen. De la începutul războiului până la sfârșitul lui 1916 a fost comandantul suprem al armatei austro-ungare; feldmareșal din decembrie 1914.
În mai 1916 și-a exprimat deplina apreciere pentru luptele Corpului 7, din care făcea parte regimentul, pe platoul Doberdò. Pe 23 octombrie 1916 a inspectat regimentul, adunat la vest de Kopriva: l-a salutat cu o strângere de mână pe comandant, locotenent-colonelul Gyürke, a trecut prin fața frontului cu bastonul de mareșal în mână, a vorbit cu aproape toți decorații și a decorat el însuși doi ofițeri și opt soldați care se remarcaseră în ultimele lupte. Arhiducele Iosif i-a raportat atunci că cei de la 61 s-au remarcat în toate luptele, mai ales pe 10 octombrie, iar el a răspuns că va raporta aceasta împăratului.
Dedicația lui pentru regiment, din august 1917: „Regimentului de infanterie nr. 61, mereu încercat și viteaz”.
Membru al Casei de Habsburg (1863–1954) și mare maestru al Ordinului Teutonic. Din 1915 a comandat frontul de sud-vest, împotriva Italiei, întâi ca general-colonel, apoi ca feldmareșal.
În octombrie 1915 a urmărit o vreme luptele grele ale trupelor sale și le-a mulțumit pentru ținuta lor „vrednică de admirație”. Pe 31 mai 1917 a venit la comandamentul Corpului 7 și a cerut să li se transmită tuturor ofițerilor și soldaților corpului mulțumirile lui pentru purtarea din ultimele lupte.
Pe 12 iulie 1917, la Smarje, a inspectat o delegație a regimentului, o companie și un grup de ofițeri, și a vorbit cu toți ofițerii și cu mulți dintre soldați. Și-a exprimat atunci admirația pentru faptele regimentului, mai ales în a zecea bătălie de pe Isonzo. Dedicația lui pentru regiment: „Vitejului Regiment de infanterie nr. 61, eroilor de pe Isonzo, în amintire recunoscătoare, 1915–1917”.
Arhiduce din ramura maghiară a Casei de Habsburg (1872–1962); în august 1919 a fost pentru scurt timp regent al Ungariei.
Pe 25 noiembrie 1914 regimentul a aflat că arhiducele fusese numit comandantul Corpului 7 de armată, din care făcea parte. Pe 9 decembrie 1914 a venit pentru prima dată pe câmpul de luptă al regimentului, sub focul artileriei inamice. Ca general de cavalerie, apoi general-colonel, a condus corpul doi ani, în Carpați și apoi pe Isonzo, și a venit des la regiment: pe 15 martie 1915, la Köves, l-a lăudat pentru vitejie și și-a arătat compasiunea pentru pierderi, iar pe 14 iulie 1916 a decorat trei ofițeri și aproape 200 de soldați.
Pe 21 noiembrie 1916 și-a luat rămas-bun de la Corpul 7, „cea mai dragă și mai mândră amintire” a vieții lui, și a preluat, în locul noului împărat, comanda frontului format din Armata 9 germană și armatele austro-ungare 1, 7 și 3. A scris cuvântul-înainte al albumului și și-a semnat portretul în 1917.
A trăit între 1852 și 1925 și a fost șeful Marelui Stat Major al armatei austro-ungare în 1906–1911 și din 1912 până în 1917. În noiembrie 1916, pe atunci general-colonel, a fost avansat feldmareșal. Pe 1 martie 1917 a fost înlocuit la conducerea Marelui Stat Major de Arthur Arz von Straussenburg.
În dedicația pentru regiment a urat „noi lauri regimentului, adesea încercat în cele mai grele situații” și i-a salutat pe cei de la 61 „în sinceră și credincioasă camaraderie”.
A trăit între 1856 și 1920; din 1915 a comandat armata de pe Isonzo, iar în 1918 a fost avansat feldmareșal.
Pe 19 mai 1915, pe atunci comandant de armată, a trecut pe lângă regiment, iar soldații l-au aclamat. Ca general-colonel și comandant al Armatei Isonzo, a inspectat regimentul pe 3 ianuarie 1916, lângă gara Prvačina, și pe 4 ianuarie 1917; a doua oară l-a numit „unul dintre cele mai bune regimente de pe platoul Carstului”. După luptele de pe Fajti Hrib din noiembrie 1916, la o vizită la regiment, a spus: „Regimentul este pe Doberdò ceea ce era faimosul regiment de gardă pentru Frederic cel Mare.” Pe 24 mai 1917 a mulțumit regimentelor 39 și 61 pentru purtarea lor în cele două zile de lupte grele.
În iulie 1917 a scris că regimentul „și-a împletit lauri neveștejiți în jurul drapelului în nouă bătălii de pe Isonzo” și a semnat ca „fostul lui comandant de brigadă”.
A trăit între 1859 și 1921 și a luptat pe frontul de pe Isonzo din 1915 până la sfârșitul războiului. Pe 16 martie 1917, pe atunci locotenent-feldmareșal și comandantul grupului format din corpurile 7 și 23, a venit la comandamentul diviziei. În decembrie 1917, ca general-colonel și comandant al Armatei Isonzo, le cerea urmașilor celor de la 61 să păstreze „ca pe cea mai sfântă moștenire” idealurile pentru care au sângerat părinții lor.
S-a născut pe 16 iunie 1857 la Sibiu, într-o veche familie de sași. A studiat dreptul la Sibiu și la Dresda, iar în 1876 a intrat în armată ca voluntar. După izbucnirea războiului a comandat în Galiția o divizie, apoi Corpul 6 de armată; în august 1916 a primit comanda Armatei 1 din Transilvania. Pe 1 martie 1917, împăratul Carol l-a numit șef al Marelui Stat Major, în locul lui Conrad von Hötzendorf; a rămas în funcție până în noiembrie 1918, ultimul care a deținut-o.
După război a vrut să se stabilească la Sibiu, dar, fiindcă autoritățile române nu i-au oferit o pensie potrivită gradului, a rămas la Viena, unde a trăit în lipsuri. A murit pe 1 iulie 1935, în drum spre Budapesta, unde mergea să-și ridice pensia, și a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi.
În ianuarie 1918 a scris despre regiment că „și-a câștigat o glorie nemuritoare în Serbia și în Galiția, apoi în nouă bătălii de pe Isonzo”.
A trăit între 1861 și 1921. A comandat Corpul 15 de armată, în care a luptat batalionul I la Tolmin și pe Krn, iar din 1917 până la sfârșitul războiului a fost ultimul ministru de război al Austro-Ungariei.
Pe 12 ianuarie 1916, la Baca di Modrea, l-a însoțit, ca general de infanterie și comandant de corp, pe moștenitorul tronului, arhiducele Carol Francisc Iosif, la inspecția batalionului I.
A scris că va pomeni mereu „cu mulțumire și prețuire” rolul batalionului în aceste lupte.
În 1914 a comandat Divizia 17 infanterie, din același corp de armată cu regimentul. Și-a semnat portretul pe front, în aprilie 1917.
A comandat Divizia 34 infanterie, în care a luptat regimentul în 1914. Pe 1 august 1914, primul lui ordin către divizie a fost citit trupelor: le cerea soldaților să nu se retragă niciodată fără ordin. După ce, în noaptea de 2 spre 3 august 1914, două detașamente de voluntari ai regimentului au trecut Dunărea la Smederevo și au respins inamicul, a pus fapta lor „pe primul loc” în ordinul diviziei și a cerut aceeași purtare de la întreaga divizie.
În 1917 scria: „Rohatyn și Blozew Gornje rămân în amintirea mea zile de glorie ale celor de la 61”.
În primăvara lui 1915 a preluat comanda Diviziei 17 infanterie, din care făcea parte regimentul, și a condus-o 15 luni: în ofensiva împotriva Rusiei, în munții de la granița Carintiei și mai bine de un an pe platoul Doberdò. A venit des la regiment: a inspectat taberele, a decorat soldați pe 4 octombrie și 12 noiembrie 1915 și i-a lăudat pe ofițeri și pe soldați pe 1 noiembrie 1915, apoi pe 9 august 1916, în ultima zi de luptă la San Martino. Pe 17 august 1916 a venit să le spună personal ofițerilor laudele pe care le transmisese prin telefon în timpul luptelor.
Pe 6 septembrie 1916 a predat comanda diviziei, din cauza unei boli. În ordinul de rămas-bun scria: „Nu-i voi uita niciodată pe eroii mei de la San Martino.” Dedicația lui pentru regiment: „Copleșitor în atac, de neînvins în apărare, eroicul Regiment 61 trebuie să rămână mereu mândria patriei.”
Pe 29 noiembrie 1916, ca nou comandant al Corpului 7 de armată, din care făcea parte regimentul, a venit neanunțat să-l inspecteze. Într-o cuvântare către ofițeri și soldați a lăudat faptele regimentului în război, mai ales pe cele din 3 noiembrie 1916, când acesta salvase situația frontului; cuvântarea a fost tradusă în maghiară și în română. În ordinul corpului din 3 decembrie 1916 a lăudat purtarea căpitanului Peter Roósz în acea zi și l-a îndemnat să ceară Ordinul Militar Maria Tereza.
În a zecea bătălie de pe Isonzo, în mai 1917, a mulțumit de mai multe ori trupelor corpului; pe 24 mai scria că în luptele din ziua precedentă, de lângă Kostanjevica, Regimentul 61 făcuse, împreună cu un alt regiment, „lucruri mari”. Pe 2 iunie 1917, când împăratul i-a acordat Ordinul Coroana de Fier clasa I pentru faptele corpului, a scris că distincția li se cuvine în primul rând ofițerilor și soldaților. Purta titlul de baron.
Fusese comandantul Diviziei 50 infanterie, în care a luptat batalionul I. Dedicația lui: „În amintire recunoscătoare a vrednicului batalion I/61”.
În iarna 1914–1915, ca general-maior, a comandat divizia regimentului în Carpați. Pe 17 ianuarie 1915 l-a răsplătit pe comandantul patrulei care adusese prizonieri trei subofițeri ruși.
În august 1914, ca general-maior, a comandat brigada din care făcea parte batalionul I, detașat la granița cu Muntenegrul. Pe 13 august 1914 a condus atacul brigăzii asupra muntelui Lisac, pe care muntenegrenii îl transformaseră într-o fortăreață; la ora 13 brigada a putut raporta: „Lisacul e în stăpânirea noastră!” A mulțumit batalionului pentru purtarea lui „deosebit de vitează și fără egal” din august și septembrie 1914.
În decembrie 1915 a devenit comandant militar adjunct la Timișoara, în locul generalului-maior Jekey. Pe 15 octombrie 1916, în această funcție, s-a aflat în fruntea ofițerilor garnizoanei la ceremonia prin care drapelul regimentului a fost adus acasă, la Timișoara.
A comandat Divizia 17 infanterie, din care făcea parte regimentul, din septembrie 1916. Pe 23 octombrie 1916, la Kopriva, l-a însoțit pe arhiducele Iosif, comandantul corpului, la inspecția regimentului de către comandantul suprem al armatei, arhiducele Friedrich. Pe 27 ianuarie 1917 a condus un exercițiu de atac cu trei batalioane ale Corpului 7, iar pe 27 februarie a venit la regiment la o alarmă care s-a dovedit a fi de probă. La sfârșitul lui mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, regimentul a luptat sub comanda lui la sud de Fajti Hrib.
Și-a dedicat portretul regimentului pentru cucerirea înălțimilor Fajti, pe 26 și 27 octombrie 1917.
Fusese comandantul Brigăzii 15 de munte, în care a luptat batalionul I în Serbia, în 1914, apoi la Tolmin și pe Krn, în 1915–1916; batalionul fusese repartizat brigăzii pe 21 noiembrie 1914.
În februarie 1918, semnând ca „fostul lui comandant de brigadă”, a scris că luptele grele din noiembrie 1914 pentru Maljen și Babina Glava, cele din decembrie de la Kremen și statornicia batalionului în retragerea ordonată, când brigada a trecut ultima peste Sava, vor rămâne „pagini de glorie” în istoria batalionului. Alături de ele a pus luptele din iunie–iulie 1915 din capul de pod de la Tolmin, respingerea atacurilor grele din toamna lui 1915 în masivul Krn și iarna 1915–1916 petrecută pe Krn, în lupte neîntrerupte și printre pericolele muntelui înalt. I-a urat batalionului să adauge „lauri noi celor vechi”.
În noiembrie 1914, pe atunci locotenent-colonel, era șeful de stat-major al Corpului 7 de armată, a cărui comandă o prelua arhiducele Iosif. A comandat apoi Brigada 33 infanterie. Ca comandant de brigadă, pe 13 septembrie 1916, în ajunul celei de-a șaptea bătălii de pe Isonzo, a inspectat pozițiile regimentului împreună cu adjutantul acestuia, căpitanul Pfann, și a lăudat soldații, care refăcuseră peste noapte tranșeele distruse.
A scris că în regiment „se arată pe deplin forța de nezdruncinat a tuturor neamurilor patriei sud-ungare”.
În spatele frontului
Cât timp regimentul lupta, la Timișoara funcționa batalionul de rezervă (Ersatzbataillon). Aici erau instruiți recruții, de aici plecau batalioanele de marș spre front și tot aici se întorceau răniții. Ofițerii lui, mulți dintre ei întorși de pe front răniți sau bolnavi, au pregătit lună de lună mii de soldați pentru batalioanele de marș, au îngrijit convalescenții și au ținut socotelile și magaziile.
Pe 30 septembrie 1914 a preluat comanda batalionului de rezervă de la Timișoara, care pregătea soldații pentru front. Încă din 1912 avea Crucea pentru Merit Militar, primită pentru că salvase vieți în timpul marilor inundații din sudul Ungariei.
A creat Fondul Invalizilor regimentului, al cărui președinte a fost din 1915; albumul scrie că el l-a scos din greutățile începutului și l-a făcut o instituție-model. Tot din inițiativa lui s-au înființat secția de convalescenți cu aparate Zander și tratament mecanoterapeutic, muzeul regimentului, în popota ofițerilor, și cinematograful „Invalidenkino 61”, ale cărui încasări mergeau la fond. În aprilie 1917 a organizat expoziția de război a regimentului, ajutat de căpitanul Anton Pfann.
În dedicația sa din album scria că, nefiindu-i dat să-i conducă pe cei de pe front, și-a luat ca sarcină să le insufle spirit de jertfă și entuziasm celor care plecau și să le dea curaj nou celor care se întorceau; muzeul l-a ridicat pentru ca tinerii să admire faptele părinților.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de cavaler a Ordinului Franz Joseph, pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe atunci căpitan, a fost adjutantul regimentului în primele luni ale războiului; în august 1914 era printre ofițerii care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. Între 12 și 15 februarie 1915 a condus temporar regimentul, apoi a comandat un batalion nou format și a fost rănit în luptele de pe creasta Korumko (28 februarie – 3 martie 1915). Pe 8 august 1915 a fost rănit din nou și a plecat de la regiment; albumul notează că luptase în Carpați, în Carintia și la Doberdò.
Când s-a scris albumul, era locotenent-colonel și comanda batalionul de rezervă de la Timișoara. În mai 1918 a condus delegația ofițerilor care a primit cornul de argint dăruit de oraș regimentului și a mulțumit în numele acestuia. Pe 31 octombrie 1918 a fost desemnat șef al gărzilor civile și a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Fiul lui, sublocotenentul Miron Șerb, a murit pe 29 iunie 1916, în atacul cu gaze de la San Martino.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
Pe 8 septembrie 1914, la Rumno, în Galiția, a fost grav rănit ca comandant al companiei a 5-a. Revenit pe front, a condus regimentul între 24 și 28 decembrie 1914, în luptele de retragere de lângă Dukla; pe 28 decembrie, cu resturile regimentului, a cucerit prin asalt înălțimile dintre Olchowiec și Wilsznia, luând 80 de prizonieri.
Din martie 1915 a fost adjutantul regimentului. Pe 14 septembrie 1916, în a șaptea bătălie de pe Isonzo, după ce regimentul fusese aproape nimicit, a preluat comanda resturilor lui în locul locotenent-colonelului Alois Hajek, bolnav, iar a doua zi le-a condus la contraatac, împreună cu șase companii din Regimentul 43 infanterie.
Colonelul Hajek i-a încredințat conducerea albumului 61 in Waffen, pentru care Pfann a furnizat documentele; a scris și multe dintre textele „In memoriam” ale albumului, precum și versuri din timpul celei de-a zecea bătălii de pe Isonzo. L-a ajutat pe colonelul Hermann Schram să amenajeze muzeul regimentului de la Timișoara și expoziția de război din aprilie 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război, a doua oară; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca căpitan, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre; compania lui a făcut parte din garnizoana insulei Smederevo până pe 8 august. În primele săptămâni de război, până la 30 septembrie 1914, a condus, pe rând cu Gustav Rottmund, batalionul de rezervă de la Timișoara.
A adus regimentului batalioane de marș pe 22 aprilie 1915, pe frontul rusesc, și pe 7 ianuarie 1916. A luptat la San Martino del Carso în 1915–1916 și a fost rănit acolo pe 4 august 1915; pe 21 aprilie 1916 comanda batalionul II. După retragerea din august 1916 a primit batalionul secuiesc 61/82. Pe 13 august 1916, la Lokvica, când inamicul a pătruns în poziția vecină, a rotit din proprie inițiativă aripa stângă a batalionului și, cu foc de infanterie și trei mitraliere, l-a împiedicat să se fixeze acolo. Albumul îl trece și printre ofițerii regimentului din august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 26 noiembrie 1915, ca maior, a adus un batalion de marș regimentului, în lagărul de la Segeti, unde acesta se retrăsese după luptele de la San Martino. La batalionul de rezervă de la Timișoara a instruit recruții și a condus secția de convalescenți, înființată la inițiativa colonelului Hermann Schram, cu aparate Zander și tratament mecanoterapeutic. Sub conducerea medicală a medicului-locotenent Lenhardt, secția a devenit, potrivit albumului, o instituție-model.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 19 martie 1915, pe atunci căpitan, a adus la regiment, pe frontul împotriva rușilor, un batalion de marș, cu care regimentul a fost completat și reorganizat a doua zi; a primit comanda unei companii. În atacul de noapte asupra cotei 450, din 20 spre 21 martie, jumătatea de batalion condusă de el a stat în rezervă, la Kaminci. Pe 21 martie a plecat de pe front, epuizat: încă din timp de pace rămăsese grav vătămat în urma unui accident. Albumul îl trece printre ofițerii campaniei împotriva Rusiei din 1914–1915.
Între 6 august și 2 decembrie 1915 a administrat banii Fondului Invalizilor al regimentului, iar ca maior a instruit recruții batalionului de rezervă de la Timișoara.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A instruit, la batalionul de rezervă de la Timișoara, soldații de completare trimiși lunar pe front cu batalioanele de marș; albumul îl numără printre ofițerii care au făcut această muncă „cu râvnă și cu cel mai mare succes”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Pe 18 martie 1915 a sosit la regiment cu detașamente de mitraliere, iar la reorganizarea regimentului din 20 martie 1915 a fost unul dintre cei doi comandanți de mitraliere. În mai 1915, când regimentul a părăsit frontul rusesc, albumul l-a trecut în lista ofițerilor care luptaseră în această campanie.
La batalionul de rezervă de la Timișoara a instruit soldații de completare trimiși lunar pe front cu batalioanele de marș; albumul îl numără printre ofițerii care au făcut această muncă „cu râvnă și cu cel mai mare succes”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Ca locotenent, a fost adjutantul batalionului de rezervă de la Timișoara. Albumul le atribuie lui și comandantului batalionului, colonelul Hermann Schram, meritul că munca uriașă începută odată cu mobilizarea parțială din 27 iulie 1914 a fost rezolvată în scurt timp și că treburile batalionului au mers apoi fără greș.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În 1914 a luptat în batalionul I al regimentului, detașat în sud, împotriva muntenegrenilor și a sârbilor. Pe atunci căpitan, a comandat compania de marș: în lupta din Župa, în golful Kotor (Bocche di Cattaro), aceasta a stat întâi în rezervă, iar pe 2 octombrie 1914, la Kalinovik, în Bosnia, a luat parte la atacul principal al brigăzii. Ajuns comandantul batalionului, în atacul din 19 octombrie asupra platoului Romanija a condus una dintre cele trei grupări ale acestuia, iar pe 24 octombrie gruparea lui, în timp ce jumătatea de batalion a locotenentului Roósz ataca din flanc, a cucerit înălțimea Ivica, aripa stângă a pozițiilor sârbe care acopereau retragerea peste Drina.
A fost apoi la batalionul I în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn, iar la batalionul de rezervă de la Timișoara a fost ofițer de aprovizionare.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A fost unul dintre cei trei ofițeri de aprovizionare ai batalionului de rezervă de la Timișoara, cărora le era subordonat și depozitul de echipament (Augmentationsmagazin); albumul scrie că toți trei au făcut o muncă deosebit de folositoare și meritorie. Pe 31 ianuarie 1916 a preluat de la căpitanul Rudolf Welko administrarea Fondului Invalizilor regimentului; albumul scrie că, deși avea multe alte sarcini, și-a dovedit și aici priceperea.
A condus cancelaria de contabilitate a batalionului de rezervă de la Timișoara, o sarcină cu multe fațete, de care, scrie albumul, s-a achitat cu pricepere. Când a fost organizat Fondul Invalizilor regimentului, în 1915, a administrat banii fondului până pe 24 iunie 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Decorația de onoare a Crucii Roșii.
A fost multe luni medicul-șef al batalionului de rezervă de la Timișoara, un serviciu pe care albumul îl numește greu și plin de răspundere.
La Timișoara se afla și Comandamentul militar, care aduna pentru armata de pe front oameni, cai și materiale, construia barăci și spitale și, în 1914, păzea granița de pe Dunăre.
În septembrie 1914, pe atunci locotenent-feldmareșal, a fost numit comandantul militar al Timișoarei, în locul generalului-maior Eduard Karres. Comandamentul militar trimitea armatei de pe front oameni, cai și materiale, supraveghea instruirea completărilor, construia barăci, înființa spitale de rezervă și păzea căile ferate. În toamna lui 1915, comandamentul a strâns cai, căruțe și alimente pentru trupele germane ale feldmareșalului Mackensen, venite să cucerească Serbia, iar în vara lui 1916 pe lângă el s-a creat un comandament pentru paza graniței cu România.
Regimentul s-a bucurat mereu de prețuirea lui. Pe 29 septembrie 1917, ca general de infanterie, i-a scris o dedicație în care își mărturisea admirația pentru faptele celor de la 61 „în trei ani de război, pe patru teatre de luptă”: „Au fost primii care au călcat în acest război pe pământ sârbesc și au purtat drapelul obișnuit cu victoria în țara dușmanului.”
În 1915, pe atunci căpitan de stat-major, era șeful de stat-major al Comandamentului militar de la Timișoara, condus de locotenent-feldmareșalul Rudolf Hess; albumul numește această funcție „neobișnuit de grea și de plină de răspundere”. Comandamentul trimitea armatei de pe front oameni, cai și materiale și supraveghea instruirea completărilor.
Și pe front, în spatele primei linii, regimentul avea oamenii lui: ofițerii de aprovizionare, contabilii, poșta, bucătarii, conducătorii animalelor de povară și cancelaria comandamentului regimentului.
Ca aspirant în rezervă, a făcut parte din statul-major de aprovizionare al regimentului pe front: a fost printre ofițerii de aprovizionare în timpul luptelor de la San Martino del Carso din 1915–1916, iar în lista ofițerilor care au servit în regiment de la retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) până în mai 1917 apare ca sublocotenent.
Era constructor de profesie și, pe lângă sarcinile de serviciu, a avut prilejul să-și practice și meseria: albumul dă ca dovezi ale priceperii lui clădirea de odinioară a comandamentului regimentului din „Lagărul Segeti”, numeroase barăci și monumente proiectate artistic.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Albumul îl numără, alături de alți doi contabili, printre cei trei „deosebit de harnici” care au fost factori importanți ai organizării regimentului pe front.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit de Aur cu Coroană, pe panglica Medaliei pentru Vitejie.
Francesco Illy, de la cancelaria regimentului la cafeaua illy
Francesco Illy s-a născut ca Illy Ferenc la Timișoara, în cartierul Iosefin, pe 7 octombrie 1892. A fost recrutat în 1913 în Regimentul 61, a luptat în Marele Război, între altele în bătăliile de pe Isonzo, și l-a încheiat cu gradul de plutonier (Feldwebel). Albumul 61 in Waffen îl pomenește, cu numele german Franz Illy, în capitolul despre spatele frontului: plutonierul Illy conducea cancelaria administrativă a comandamentului regimentului. Lista decorațiilor din același album îl trece cu Crucea de Merit de argint cu coroană, Medalia de bronz pentru vitejie și Crucea de Merit de fier cu coroană.
Sfârșitul războiului l-a prins la Trieste, unde a rămas. A lucrat în comerțul cu cafea, iar în 1933 a înființat firma illycaffè. În 1935 a brevetat Illetta, un espressor care folosea apă sub presiune în locul aburului, și a pus la punct ambalarea cafelei sub presiune, în azot. A murit în 1956, la Trieste; firma a fost condusă mai departe de fiul său, Ernesto.
Eroi
Cea mai înaltă decorație pentru soldați era Medalia de Aur pentru Vitejie; pentru ofițeri, Ordinul Militar Maria Tereza. Iată oamenii regimentului ale căror fapte au fost consemnate. Albumul din 1918 are un capitol despre cei cincisprezece oameni ai regimentului decorați cu Medalia de Aur în Marele Război: toți sunt în lista de mai jos, alături de eroii secolului al XIX-lea.
- 1809Michael Gedosch, caporal, a primit Medalia de Aur pentru Vitejie după bătălia de la Sacile.
- 1809Josef Ost, căpitan: la Sacile a condus din proprie inițiativă un atac la baionetă, iar la Győr a salvat două tunuri și a acoperit retragerea camarazilor. A primit Ordinul Maria Tereza și a căzut la Mincio, în 1814.
- 1814Raimund Eberl, colonel, a scos din încercuire grenadierii austrieci la Mincio. A primit Ordinul Maria Tereza, iar în 1815 împăratul l-a făcut baron.
- 1866Nicolaus Greku, locotenent, ultimul ofițer al grupului său rămas în picioare, s-a întors sub foc în pădurea Swiep, la Königgrätz, și a salvat drapelul regimentului, împreună cu soldatul Lupulescu.
- 1866Franz Tomaser, sergent, a smuls de la patru prusaci un steag austriac capturat, l-a ascuns sub uniformă și l-a predat a doua zi comandantului regimentului.
- 1878Emerich Sekulic, caporal, a ieșit sub foc din poziție, la Dubošnica, în Bosnia, și a capturat steagul insurgenților. A primit Medalia de Aur pentru Vitejie și a fost avansat plutonier.
- 1914Georg Brank, plutonier-major, i-a oprit pe ruși cu salve la Czyski, în Galiția, pe 10 octombrie, și a contraatacat în fruntea plutonului.
- 1915Ioan Jurca, infanterist, a capturat în Galiția, cu doi camarazi, 36 de soldați ruși, ajutat de un român basarabean din armata rusă.
- 1915Lorenz Zeumann, plutonier-major, a cucerit cu două plutoane localitatea Sytnik, în noaptea de 9 spre 10 aprilie, aproape fără pierderi.
- 1915Georg Generan, plutonier-major, unul dintre cei mai buni trăgători ai regimentului, a căzut pe 8 octombrie lângă San Martino.
- 1915Nicolae Barbu, soldat român, a distrus un detașament de mitraliere italian în a treia bătălie de pe Isonzo și a primit Medalia de Aur pentru Vitejie.
- 1915Alexander Szálkay, aspirant, a respins cu plutonul lui patru atacuri italiene pe 30 octombrie și a căzut la ultimul.
- 1915Eduard Langer, sergent, s-a strecurat sub foc la San Martino, pe 5 noiembrie, și a adus ajutor unei grupe încercuite.
- 1915Franz Rössner, sublocotenent în rezervă, a ținut una dintre cele mai expuse poziții în a treia și a patra bătălie de pe Isonzo.
- 1916Andreas Öhler, aspirant, a pătruns până în a treia linie italiană în atacul cu gaze de la San Martino, pe 29 iunie.
- 1916Georg Tripsa, sergent, a recucerit tranșeele și două mitraliere la San Grado di Merna, pe 10 octombrie.
- 1916Michael Szorcsik, plutonier, și Stefan Kassovitz, sergent, au oprit atacul italian de pe Fajti Hrib, pe 3 noiembrie; Kassovitz a capturat cu o mână de oameni două mitraliere.
- 1917Nikolaus Kocsis, soldat din Regimentul 34, a sărit primul în tranșeea italiană de pe Fajti Hrib, pe 4 mai; patrula s-a întors cu 12 prizonieri.
- 1917Matthias Geisser, sergent, a secerat cu mitraliera rezervele italiene la Fajti Hrib. Medalia de Aur i-a fost prinsă pe piept chiar de împăratul Carol.
- 1917Josef Molitor și Karl Böhm, aspiranți, au deschis cu patrulele de asalt drumul companiilor în atacul de pe Fajti Hrib, pe 26 octombrie, sub ochii împăratului.
În bătălia de la Königgrätz, pe 3 iulie 1866, după ce lupta fusese pierdută, a rătăcit izolat pe câmpul de luptă împreună cu soldatul Pepernai, din Batalionul 13 vânători. Au văzut atunci patru prusaci, dintre care unul ducea un steag austriac capturat, și le-au întins o ambuscadă: vânătorul a lovit un husar, iar el l-a atacat pe purtătorul steagului. Cei doi prusaci au fost uciși, iar ceilalți au fugit. A desprins steagul de pe lance, l-a ascuns sub uniformă și a plecat să caute trupele prietene; a doua zi l-a predat comandantului Regimentului 61.
Ziarul Die Neue Zeitung i-a publicat povestea pe 9 iulie 1911, sub titlul „Un erou din 1866”, împreună cu desenul de aici.
Albumul îl numește primul erou al regimentului decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie și îl leagă de 12 septembrie 1914, când, după bătălia de la Lemberg, batalionul III a acoperit, pe o înălțime de la est de Szczerzec, retragerea Diviziei 34 infanterie și a ariergărzii Corpului 4. Pe 28 septembrie 1914, la prima împărțire de medalii pentru vitejie din regiment, a primit, ca plutonier-major, Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Descrierea faptei pentru Medalia de Aur privește ziua de 10 octombrie 1914, în Galiția: după un bombardament puternic, rușii au înaintat în forță de pe înălțimile de lângă Czyski și de la vest de Tovarnia. Compania a 9-a stătea în fața unei mici păduri de brazi, iar el, cu plutonul lui, într-o poziție înaintată. Oamenii lui au rezistat bombardamentului; când unitățile vecine au fost nevoite să se retragă, i-a lăsat pe ruși să se apropie, a ordonat salve de foarte aproape și, când linia inamică s-a clătinat, a contraatacat în fruntea plutonului.
Pe 28 septembrie 1914, la prima împărțire de medalii pentru vitejie din regiment, a primit, ca plutonier-major, Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
În noaptea de 9 spre 10 aprilie 1915, compania a 7-a a primit misiunea să cucerească localitatea Sytnik. Cu două plutoane, a atacat inamicul atât de hotărât, prin surprindere și învăluindu-l, încât acesta a fugit și a lăsat în urmă numeroși prizonieri și mult material de război; albumul notează că a îndeplinit misiunea, împotriva unui inamic mult superior, cu pierderi foarte mici. Jurnalul regimentului consemnează pentru acțiunea companiei 200 de prizonieri și 140 de puști capturate.
Pe 14 mai 1915, la Poraz, a fost decorat de colonelul Teus cu Medalia de Aur pentru Vitejie.
Albumul îl numește unul dintre cei mai buni trăgători ai regimentului. Stătea neîntrerupt în poziție și trăgea cu pușca lui cu lunetă asupra ofițerilor observatori, curierilor și altor ținte ale inamicului, aducând, scrie albumul, „servicii neprețuite”. Unde câmpul de tragere era mai îngust, se întindea, fără nicio prudență, chiar pe parapet. Îndrăzneala l-a costat viața: pe 8 octombrie 1915 a căzut lângă San Martino, lovit în cap de la mai puțin de o sută de pași, alături de pușca lui cu lunetă.
Pe 21 octombrie 1915, în a treia bătălie de pe Isonzo, după cincizeci de ore de pregătire de artilerie, italienii au atacat pozițiile regimentului de lângă San Martino și au reușit să pătrundă în ele. Soldat pe atunci, rezistase până în acel moment ca observator, sub focul cel mai greu; s-a aruncat apoi, urmat de câțiva camarazi, asupra mitralierelor inamice și le-a respins. Lupta pentru poziție a ținut aproape trei ore. Când muniția s-a terminat, a aruncat cu pietre în inamic și și-a îndemnat camarazii să reziste, iar poziția a fost curățată.
Pentru această faptă a primit Medalia de Aur pentru Vitejie. Colonelul Schram i-a prins-o în piept la spitalul de rezervă din Timișoara-Iosefin și l-a avansat sergent. Ziarul Drapelul din Lugoj a scris despre el în martie 1916, sub titlul „Sărbătorirea unui soldat român la Timișoara”.
A plecat pe front ca voluntar pe un an (Einjährig-Freiwilliger), cu gradul de caporal, și a luat parte la toate luptele mai mari ale regimentului din Serbia și Galiția. Pe 1 mai 1915 a fost înaintat cadet pentru purtarea lui curajoasă și conștiincioasă, iar patru săptămâni mai târziu aspirant. S-a remarcat și în Carintia, apoi pe platoul Doberdò.
Pe 30 octombrie 1915, în a treia bătălie de pe Isonzo, comanda ca aspirant un pluton, iar porțiunea lui de tranșee s-a aflat în centrul încercărilor italienilor de a rupe frontul. De patru ori la rând, oamenii lui, urmând exemplul comandantului, au provocat pierderi grele inamicului, care ataca de la douăzeci de pași; al patrulea atac, pornit la căderea serii, s-a prăbușit cu pierderi deosebit de mari. La ultimul atac a căzut, lovit în inimă. Albumul îi descrie fapta printre cele ale decoraților regimentului cu Medalia de Aur pentru Vitejie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Aur pentru Vitejie; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Pe 5 noiembrie 1915, lângă San Martino, italienii au cucerit o porțiune de tranșee complet distrusă de bombardament și i-au împins pe apărători într-o dolină, pe care au înconjurat-o din trei părți. Legătura telefonică era tăiată, iar cinci curieri trimiși să anunțe situația au căzut sub focul mitralierelor inamice, aflate la nici douăzeci de pași. Atunci, ca sergent, s-a oferit voluntar: târându-se peste trupurile celor cinci, a reușit să treacă prin foc și a raportat la comanda regimentului. Apoi a călăuzit două companii atât de bine încât acestea au contraatacat fără pierderi mari și i-au eliberat pe oamenii din dolină, ajunși la disperare. Seara, tranșeea a fost recucerită.
Pe 14 ianuarie 1916, ca plutonier, a fost decorat de moștenitorul tronului, arhiducele Carol Francisc Iosif.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet-aspirant. În a treia și a patra bătălie de pe Isonzo, în 1915, a făcut parte dintr-una dintre cele mai expuse companii: italienii au pătruns de mai multe ori în tranșee, dar, scrie albumul, inițiativa, intervenția hotărâtă și exemplul lui au contribuit mult ca în acel sector să fie respinse și cele mai puternice atacuri. Fapta i-a adus Medalia de Aur pentru Vitejie.
În lista din mai 1917 apare printre aspiranții regimentului. Pe 15 aprilie 1917, ca aspirant în rezervă, a fost trimis la al cincilea curs de patrule de asalt, iar pe 25 iulie 1917 a condus, împreună cu aspirantul Weisz, patrule de asalt care s-au strecurat până la pozițiile italiene.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Aur pentru Vitejie.
Ca cadet, a luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, apoi, ca aspirant, la San Martino del Carso, în 1915–1916.
Pe 29 iunie 1916, la San Martino, regimentul a luat parte la primul atac cu gaze din istoria armatei austro-ungare. La scurt timp după eliberarea gazului, a condus pe flancul stâng al regimentului o jumătate de companie trimisă în recunoaștere prin zona încă plină de gaz: a cucerit prima poziție italiană, a urcat în asalt cota 197 și a pătruns, sub focul mitralierelor din flanc, până în a treia linie inamică, de unde a adus prizonieri. Atacată apoi de rezervele italiene, jumătatea lui de companie a ținut înălțimea, deși el fusese grav rănit de un glonț în piept, iar locțiitorul lui, cadetul Emanuel Weber, căzuse. Fapta i-a adus Medalia de Aur pentru Vitejie.
Lista din mai 1917 îl trece printre sublocotenenții regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Aur pentru Vitejie; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Pe 3 noiembrie 1916, italienii au cucerit prin surprindere, cu forțe mult superioare, cota 464 de lângă Fajti Hrib, foarte importantă pentru întregul front de pe Carst, și au ajuns chiar în fața punctului de comandă al regimentului. Comandant al ordonanțelor regimentului, s-a aruncat atunci asupra lor în fruntea micului său grup de oameni din statul-major și, deși muniția era pe sfârșite, i-a ținut pe loc, aruncând cu pietre și luptând corp la corp, până la sosirea companiilor.
Raportul de luptă al regimentului îl numără printre cei care s-au remarcat în acea zi și consemnează că a căzut în luptă. Cota 464 a rămas în stăpânirea regimentului.
Pe 23 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, regimentul apăra cotele 378 și 363, la sud de Fajti Hrib. După un bombardament care a nivelat pozițiile, italienii au atacat la ora 16.20. Ca sergent, ochitor la o mitralieră a batalionului II, a profitat de oprirea atacului: din proprie inițiativă, a sărit cu mitraliera pe ruinele adăpostului său, fără nicio acoperire, și, sub focul cel mai puternic, le-a tăiat retragerea primelor valuri italiene, care atacau sectorul vecin, silindu-le să se predea. Apoi a așteptat calm rezervele inamice și, când au ajuns în bătaia armei, a tras bandă după bandă, provocându-le pierderi grele. Potrivit descrierii din album, vitejiei lui i se datorează eșecul tuturor atacurilor și capturarea a sute de prizonieri.
Pe 2 iunie 1917, împăratul Carol i-a prins el însuși în piept Medalia de Aur pentru Vitejie.
Árpád Czira, prizonierul care a făcut înconjurul lumii
Cadetul Árpád Czira, avansat mai târziu locotenent în rezervă, a căzut prizonier lângă Lemberg, pe 14 octombrie 1914. Dus în Siberia, a evadat în China și s-a întors acasă prin Japonia, Hawaii, Statele Unite, Anglia, Norvegia, Suedia, Danemarca și Germania. În iulie 1916 era din nou la regiment. Amintirile lui au apărut în română în 2007, sub titlul Călătorie în jurul lumii 1914–1916, și pot fi citite pe pagina Surse.
Pantheonul ofițerilor căzuți
Albumul are și un „Pantheon”: lista celor 83 de ofițeri ai regimentului căzuți sau morți din cauza rănilor și a bolilor între 28 iulie 1914 și tipărirea cărții (ultimul a căzut pe 20 noiembrie 1917), cu necrologuri scrise de camarazii lor. Redactorii au publicat toate fotografiile primite, 51 la număr. Le găsiți mai jos, cu gradul și data morții din listă; Alexander Szálkay, decorat cu Medalia de Aur, este printre eroi, mai sus. Trei dintre cei din fotografii lipsesc din listă, așa că nu le știm data morții. Necrologurile celor căzuți după iulie 1917 urmau să apară într-un al doilea volum.
Timișorean, a învățat la școala de cadeți din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1901. Și-a petrecut tinerețea militară în Regimentul 61, căruia i-a rămas fidel până la moarte. Spera să fie înaintat căpitan la 1 august 1914, dar nu s-a întâmplat – albumul numește acest lucru „poate singura lui dezamăgire”.
În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. La Rohatyn, în prima bătălie a regimentului pe frontul din Galiția, era adjutantul batalionului III. Pe 30 august 1914, în timpul înaintării, a fost lovit de un glonț inamic: a fost primul ofițer pierdut de regiment.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. În drum spre Galiția, în gara din Timișoara, s-a întâlnit cu fratele său – pentru ultima oară.
Albumul îl descrie ca pe un șvab liniștit și cumsecade, care ținea un jurnal atent al celor petrecute în jurul lui; a descris, între altele, fuga populației din Galiția din calea invaziei rusești. A luptat în toate bătăliile regimentului până la 8 septembrie 1914, în compania căpitanului Anton Pfann, compania a 5-a.
Pe 8 septembrie 1914, în atacul regimentului asupra înălțimilor de la est de Rumno, în Galiția, și-a condus plutonul pe teren deschis, sub un foc puternic, și a fost lovit în abdomen; a căzut în aceeași zi.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A comandat compania a 12-a, pe care a format-o cu o muncă neobosită: era numită de toți „compania de fier”, era prezentată la toate paradele unde trebuia arătată o trupă de elită, iar soldații socoteau o cinste să servească în ea. Albumul îl descrie ca pe un educator remarcabil, drept în serviciu și părinte grijuliu al companiei în afara lui. Sub îndrumarea lui a crescut nepotul său, Viktor Krausz, ofițer al regimentului.
În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Pe 30 august 1914, în bătălia de la Rohatyn, a fost lovit în abdomen în timp ce își conducea compania la atac. După un drum foarte greu a fost dus la Stryj, unde a murit pe 31 august; ultimele lui cuvinte au fost „Compania mea vrednică!”. Era în al 42-lea an de viață și a fost înmormântat la Stryj.
Potrivit albumului, moartea lui a îndoliat nu doar regimentul, ci tot orașul Timișoara, unde era foarte prețuit și în cercurile civile.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Era din Gorizia (Görz). În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor (Bocche di Cattaro) și apoi în Bosnia. Pe 12 august 1914, când batalionul a primit ordin să atace înălțimea Lisac, fortificată de muntenegreni, a pornit înainte cu jumătate din compania a 4-a, ca patrulă de avangardă; a doua zi, ca comandant de grup, a dat ordinele de luptă, iar compania a 4-a a atacat pozițiile de pe Lisac, cucerit în aceeași zi.
Pe 1 octombrie 1914, lângă Kalinovik, în Bosnia, a comandat compania a 4-a, folosită ca detașament de informații: a respins întâi inamicul, apoi l-a silit să-și desfășoare forțele. Aproape încercuit de un adversar mult mai puternic, sub focul artileriei și al mitralierelor, a căzut în timp ce se desprindea de inamic. A fost primul ofițer căzut al batalionului detașat; în aceeași luptă a căzut și cadetul Nikolaus Hajdu.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Avocat la Debrețin, a lăsat bucuros procesele pentru armată; albumul vorbește despre simțul datoriei și îndrăzneala lui ieșită din comun. În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor și apoi în Bosnia, în compania a 4-a a căpitanului Rudolf Gall.
Pe 1 octombrie 1914, lângă Kalinovik, în Bosnia, compania, folosită ca detașament de informații, a dat o luptă grea cu forțe muntenegrene superioare; în această luptă au căzut atât căpitanul Gall, cât și el.
În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor (Bocche di Cattaro). În august, în lupta pentru înălțimea Lisac, fortificată de muntenegreni, compania a 3-a, pe care o comanda, s-a alăturat atacului brigăzii.
Pe 30 septembrie 1914 și-a condus oamenii la asalt în câmpia Grahovo, în Muntenegru, împotriva unui inamic superior numeric, într-o luptă foarte îndârjită. A fost rănit, dus de pe câmpul de luptă la un spital de campanie și a murit acolo pe 13 octombrie 1914. Albumul îl descrie ca pe un om care își iubea meseria militară, un superior sever, dar drept.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei și a căzut pe 14 octombrie 1914.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Albumul îl descrie ca pe un om sensibil, pașnic și binevoitor, pe care bogata lui viață lăuntrică l-a apropiat de muzică: cânta la vioară. În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor și apoi în Bosnia.
În noiembrie 1914, la forțarea Drinei de lângă Bratunac, comanda o jumătate de companie și a fost rănit de un glonț. După patru zile de suferință a murit pe 11 noiembrie 1914 în spitalul de campanie de la Bratunac și a fost înmormântat în cimitirul de acolo.
La mobilizarea din august 1914 s-au adunat la Újszentes, lângă Timișoara, circa 3200 de oameni, din care s-au format cele douăsprezece detașamente de lucrători ale regimentului (mai târziu companii de construcții), împărțite în două grupuri. A comandat primul grup, detașamentele 1–6/61. Pe 8 august 1914, în zori, detașamentele au plecat spre gară și au fost îmbarcate în două trenuri lungi.
Albumul notează că aceste detașamente au fost la început tratate „vitregește” și că ofițerii lor s-au străduit să le îmbunătățească situația. În perioada cea mai grea pentru ele, la Sianki, s-a îmbolnăvit grav. A mers totuși călare, în fruntea grupului, până la Uzsok și Fenyvesvölgy, iar ultima porțiune a făcut-o într-o căruță. Medicul de epidemii a constatat holera asiatică; a murit pe 13 noiembrie 1914, în Carpați.
Spusese odată că ar vrea să fie îngropat în pământ unguresc, iar dorința i-a fost împlinită.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei. La mijlocul lui noiembrie 1914, regimentul oprea înaintarea rușilor la pasul din Beskizi, la nord de Palota, în Carpați, pe zăpadă și ger. Făcea parte din batalionul căpitanului Morariu, care, în a doua jumătate a lunii, avea misiunea să respingă rușii la vest de pas. Pe 21 noiembrie 1914 a atacat în fruntea plutonului său și a pus inamicul pe fugă, dar a fost lovit de un glonț și a murit. În aceeași zi a căzut și cadetul Kristoph Hollinger.
A luptat cu regimentul în Carpați, în luptele grele de pe înălțimea Beskid, din noiembrie 1914. Rănit pe 20 noiembrie 1914, a murit a doua zi, pe 21 noiembrie; jurnalul regimentului îl numără, alături de sublocotenentul Anton Faber, printre cei doi „ofițeri curajoși” căzuți în acea zi.
Tot regimentul îl numea „Bubi”, pentru că era foarte tânăr: avea bărbia încă netedă, fără barbă, și fața delicată, ca de copil. Potrivit albumului, a fost comandant de companie din august 1914. În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor și apoi în Bosnia: pe 2 octombrie, cu compania a 4-a, a luat parte la atacul principal al brigăzii asupra forțelor muntenegrene care încercuiau tabăra fortificată Kalinovik. A luptat apoi cu batalionul la Drina și în Serbia.
Pe 29 noiembrie 1914, compania a 4-a, pe care o comanda, a ocupat înălțimea Kremen, lângă Krst Mehanna, la răscrucea drumurilor Čačak – Gornji Milanovac. Pe 1 decembrie, când batalionul încerca să-și apropie aripa de inamic, a căzut sub focul artileriei sârbe: un obuz i-a smuls o parte din umăr și l-a ucis pe loc.
Lăsase teologia pentru cariera armelor. Era nepotul căpitanului Adam Kolling, sub îndrumarea căruia a crescut. A plecat pe front la 24 de ani; albumul citează dintr-o scrisoare trimisă acasă: „Acum sunt în sfârșit în elementul meu…”. A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei.
Un glonț rusesc l-a rănit grav la picior; s-au adăugat apoi o pneumonie și tifosul abdominal, iar pe 17 decembrie 1914 a murit, în ciuda îngrijirilor. Era singurul fiu al mamei sale.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei. Pe 7 decembrie 1914, într-o luptă în pădure pe înălțimea Sverzowa, când regimentul avea ordin să țină localitatea Homonnaolyka, s-a remarcat, alături de aspirantul Niedermayer, prin rezistența lui dârză.
Pe 19 decembrie 1914, regimentul a apărat înălțimea Ptacznik, ca să asigure regruparea diviziei, într-una dintre cele mai grele zile de luptă de la începutul campaniei. Când rușii au ocupat vârful, comandantul regimentului, maiorul Bátorffy, i-a ordonat să atace din flanc cu compania de rezervă, pe care o comanda. A continuat să urce chiar și dincolo de marginea unei platforme bătute de focul inamic, unde înaintarea se oprise, și a fost împușcat de un soldat rus. Rănit mortal, a murit pe 23 decembrie 1914.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Ieșise de la Academia Militară din Wiener Neustadt cu doar un an înainte de a pleca pe front. În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Pe 10 septembrie 1914 a condus o patrulă prin Falkenstein, Rosenburg și Szczerzec: a luat 16 prizonieri și s-a întors cu informații importante. La 1 octombrie 1914 comanda o companie.
La atacul din 28 decembrie 1914 asupra înălțimilor de lângă Olchowiec, în Carpați, era adjutantul regimentului. Stătea lângă mitraliere, ca să ajute la conducerea focului, și urmărea inamicul prin binoclu când a fost împușcat în cap, chiar la începutul luptei. A fost îngropat în grabă, învelit într-o foaie de cort, în cimitirul bisericii din Olchowiec, acolo unde se dăduse ordinul de atac, în timp ce rușii trăgeau asupra cimitirului de la o sută de pași. Pe mormânt i s-a pus o simplă cruce de lemn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Vienez – albumul îl numește „un adevărat copil al Vienei”, care vorbea un dialect vienez autentic –, a plecat pe front din Timișoara pe 8 septembrie 1914, ca comandant de pluton în compania lui Julius Stern. În retragerea din septembrie 1914, compania a făcut de gardă o noapte întreagă, pe ploaie și vânt puternic, la marginea pădurii de lângă Kwaszenina; Stern a stat lângă plutonul lui Herza și a povestit în album cum acesta i-a vorbit despre logodnica lui.
Albumul spune că se îngrijea de binele oamenilor săi, care îl iubeau, și că umorul lui vienez îl făcuse îndrăgit de camarazi; în luptă mergea de la om la om, fără să se adăpostească, ca să-și încurajeze soldații. A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei și a murit pe 30 decembrie 1914.
La izbucnirea războiului s-a grăbit, plin de entuziasm, să se prezinte sub drapel. În 1914 a luptat cu batalionul I al regimentului, detașat în golful Kotor și apoi în Bosnia. Pe 25 octombrie 1914, în asaltul asupra înălțimii Ivica, din Bosnia, a fost rănit la cap de un proiectil exploziv sârbesc. Părea că mai poate fi salvat, dar a murit pe 24 ianuarie 1915. Necrologul din album îl numește „unul dintre cei mai curajoși luptători”.
De la începutul războiului a fost medic-șef de batalion. Albumul îl descrie ca pe un medic devotat, căruia i-au fost recunoscători mulți dintre răniții și bolnavii grav pe care i-a îngrijit. La sfârșitul lui ianuarie 1915 a fost trimis ca medic-șef de regiment la Regimentul 45 infanterie. Era deja bolnav, dar nu a vrut să audă de spital, spunând că e nevoie de el, pentru că erau în curs lupte mari. După abia patru zile la noul post a fost evacuat cu febră de 40 de grade; a murit de tifos la scurt timp după ce a ajuns la spitalul din Sátoraljaújhely, pe 3 februarie 1915.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei (1914–1915), ca cadet.
Ofițer de carieră, în august 1914 comanda compania a 8-a la paza graniței cu Serbia, la Dunăre; pe 5 august a ținut cuvântarea la înmormântarea infanteristului Weber, al doilea mort al regimentului. Jurnalul lui de război, „Aus eiserner Zeit”, a stat la baza unor schițe publicate în album; soldații lui credeau că gloanțele îl ocolesc.
Pe 27 noiembrie 1914 a fost rănit la spate, pe înălțimile de lângă Rosköcz; a mai luptat două săptămâni cu febră, apoi a plecat la insistențele camarazilor, dar s-a întors curând la regiment. În atacul de noapte din 20–21 martie 1915 asupra cotei 450, lângă Szálnok, a fost grav rănit, după ce ordonase ca compania să acopere retragerea.
A murit pe 23 martie 1915, într-un spital de campanie, după ce arhiducele Iosif venise să-l vadă; a mai apucat să semneze propuneri de decorare pentru oamenii lui. A fost îngropat la Pusztaháza, sub un tei mare; regimentul i-a găsit mormântul îngrijit în ofensiva din mai 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei și a căzut pe 16 aprilie 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Era șeful de personal al Societății Ungare de Navigație Fluvială și Maritimă și fusese scutit de serviciul militar, dar a ales frontul: în seara de Ajun a Crăciunului 1914 s-a prezentat direct la regimentul de câmp. A luptat în iarna 1914–1915 în Carpați, unde, pe 27 decembrie 1914, comanda o companie, și a fost rănit.
Abia vindecat, s-a întors pe front în aprilie 1915. Pe 2 mai 1915 s-a oferit voluntar pentru o patrulă de noapte; mergea în fruntea a 30 de oameni, cu o carabină cu baioneta montată. Vrând să treacă un șanț cu apă sprijinindu-se în armă, s-a împiedicat și a căzut în propria baionetă. A murit după câteva ore, în noaptea de 2 spre 3 mai, și a fost înmormântat a doua zi în cimitirul de lângă Borozsnya, în prezența comandantului de brigadă.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
A fost rănit la Rohatyn, pe 30 august 1914, în prima bătălie a regimentului pe frontul din Galiția. A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați; în luptele de pe înălțimea Beskid, din noiembrie 1914, comanda o companie.
A venit cu regimentul pe frontul de pe Isonzo. Pe 19 iulie 1915, când regimentul a intrat pentru prima dată în luptă împotriva Italiei, în a doua bătălie de pe Isonzo, și-a condus compania la contraatac și a căzut.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
La izbucnirea războiului a revenit bucuros la meseria armelor; voia ca, după întoarcerea acasă, să se căsătorească cu logodnica lui. Albumul spune că era admirat de camarazi și iubit de soldați, a căror dragoste o câștigase prin dreptate și noblețe sufletească, deși era sever în serviciu.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în a doua bătălie de pe Isonzo. Pe 20 iulie 1915 a fost lovit mortal și a murit în timp ce era dus la Doberdò.
A murit pe 24 iulie 1915.
Încă din tinerețe voia să fie militar: după liceu a hotărât să intre în regiment ca voluntar pe un an, cu gândul să devină ofițer activ. Când a izbucnit războiul, în august 1914, s-a înrolat voluntar în regiment, înainte de a împlini 19 ani. După școala de ofițeri de rezervă a plecat pe front cu batalionul de marș XI, a luptat în Carintia și apoi, cu regimentul, pe Isonzo.
Pe 26 iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, complet încercuit, a luptat până la capăt, alegând mai degrabă moartea decât prizonieratul. Necrologul i l-a scris căpitanul Rudolf Welko.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Era numit „Pali bácsi, mașinistul”: mitralierele lui erau totul pentru el. În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. În toamna lui 1914 a comandat mitralierele regimentului împotriva rușilor: pe 14 octombrie, la Blozew-Gornje, a ținut sub foc marginea satului Towarnia, unde pătrunsese o coloană rusă, iar pe 18 octombrie mitralierele lui s-au remarcat la respingerea atacurilor.
La sfârșitul lui 1914 și în primăvara lui 1915 a comandat și batalioane; pe 6 mai 1915, detașamentul de urmărire pe care îl conducea a învins ariergarda inamică în fața localității Nagy-Csertész.
În a doua bătălie de pe Isonzo a condus cu mare pricepere focul mitralierelor grupate. Pe 4 august 1915 a preluat un batalion; într-un moment critic a aruncat personal în luptă ultima rezervă, a rămas pe poziție, deși fusese rănit la mână, și a fost ucis de o schijă de obuz. A fost îngropat la St. Daniel, iar trupul i-a fost dus mai târziu la Timișoara.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Era profesor de științe exacte la o școală medie când a plecat la război. Albumul îl descrie ca pe un om foarte cultivat, un intelectual, cu o concepție serioasă despre datoriile unui ofițer, care își câștigase respectul tuturor.
Pe 19 august 1915 s-a oferit voluntar să ia parte la un atac asupra poziției inamice de lângă Selo (Kosmarice) și a căzut, lovit în față de un glonț exploziv.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Era funcționar superior la filiala din Timișoara a Societății pe Acțiuni Ungare de Bancă și Comerț. Deși era scutit de serviciul militar, a plecat voluntar pe front la sfârșitul lui mai 1915. Albumul scrie că, prin partea avută în luptele din august, ajunsese să fie socotit printre cei mai îndrăzneți ofițeri.
Pe 21 august 1915, la San Martino del Carso, pe platoul Doberdò, italienii au pătruns după un bombardament puternic în tranșeele regimentului și i-au luat prizonieri pe cei rămași din compania a 5-a. Compania sublocotenentului Keresztes a contraatacat; în această luptă au căzut Keresztes, aspirantul Varga și cadetul Biró, lovit de un glonț în timp ce se avânta spre inamic.
Fratele lui, dr. Paul Biró, plecat și el voluntar pe front, a căzut la sfârșitul lui octombrie 1915, în a treia bătălie de pe Isonzo, pe același teren.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso: pe 31 august 1915 a ajuns pentru prima dată pe platoul Doberdò, cu compania a 5-a, iar pe 2 septembrie le-a scris părinților: „Sunt foarte optimist și fericit că sunt aici”.
A căzut patru zile mai târziu, pe 6 septembrie 1915. A fost înmormântat în orașul său natal, Timișoara, pe 19 mai 1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
În viața civilă era notar într-o comună din comitatul Caraș-Severin. A plecat pe front la începutul războiului, ca cadet-aspirant, și a luptat, cum scrie albumul, „în sud și în nord”. În octombrie 1914 s-a îmbolnăvit.
După însănătoșire a fost mutat la un regiment de infanterie de honvezi și a plecat din nou pe front, unde a luptat până când l-a lovit un glonț inamic; a căzut pe 24 septembrie 1915. Albumul notează că stătea mereu printre soldații lui, care îi erau foarte atașați.
Era funcționar de bancă și tată de familie când războiul l-a dus pe front. A făcut parte din batalionul I al regimentului, care a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn; albumul scrie că a luat parte la toate luptele mai mari ale batalionului.
În a treia bătălie de pe Isonzo, în octombrie 1915, batalionul a recucerit lângă Tolmin poziția din sectorul Vodil Vrh, pe care inamicul a bombardat-o apoi între 24 și 26 octombrie. Când locotenentul Szekely a căzut sub focul artileriei, Handloser a preluat comanda companiei 1. Pe 27 octombrie 1915, în bombardamentul început la ora 7 dimineața, a fost lovit în piept de focosul unui șrapnel și a murit în aceeași dimineață, într-un adăpost din poziție.
A fost înmormântat în cimitirul Schlossberg, tot lângă Tolmin.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
S-a înrolat voluntar în noiembrie 1914, pentru serviciul în Landsturm, și a luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso, pe platoul Doberdò. Albumul notează grija lui pentru soldați: rupea prietenia cu oricine încerca să-i nedreptățească oamenii, cât de puțin.
Pe 28 octombrie 1915, în a treia bătălie de pe Isonzo, italienii au atacat după un bombardament puternic și au pătruns într-o porțiune de tranșee; contraatacul condus de maiorul Zeh a reușit. În aceste lupte unul dintre oamenii lui a fost lovit de un obuz și striga după ajutor. Engel a alergat la el, iar când s-a aplecat asupra rănitului, un al doilea obuz i-a ucis pe amândoi. În aceeași zi a căzut și sublocotenentul Samuel Bönis.
A lăsat în urmă o soție tânără și doi copii.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A căzut pe 23 noiembrie 1915 la San Martino del Carso, unde regimentul se afla în linie în a patra bătălie de pe Isonzo, sub focul artileriei inamice.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A servit ca aspirant sanitar și a murit pe 12 martie 1916.
Fiu al locotenent-colonelului Miron Șerb, din același regiment, a crescut – scrie albumul – într-un mediu de ofițeri. În campania împotriva Rusiei din 1914–1915 a luptat ca aspirant, în Carpați; a luptat apoi pe Kleiner Pal și în mai multe bătălii de pe Isonzo, iar ca sublocotenent a fost cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916.
În aprilie 1916 i-a murit mama; căpitanul Anton Pfann scrie în album că de atunci devenise melancolic. A luat parte la marele atac cu gaze de la San Martino, pe 29 iunie 1916, și a murit în aceeași zi. Teza lui Petrașcu îl numără printre morții pe care atacul i-a făcut chiar în regiment: unii soldați și-au scos măștile prea devreme, iar câțiva cilindri de gaz negoliți complet s-au desfăcut când erau scoși din tranșee.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Pe 29 iunie 1916, ziua atacului cu gaze de la San Martino, s-a oferit voluntar pentru o misiune specială. Intrase cu oamenii săi în linia întâi abia în seara dinainte și n-a mai avut timp să se odihnească după drumul lung: a trebuit să pornească, în fruntea detașamentului său de 60 de oameni, până la linia italiană, ca să cerceteze efectul gazului.
Prin masca de gaze nu primea destul aer și, deși oamenii lui l-au implorat să n-o facă, și-a smuls-o, ca să înainteze prin focul mitralierelor spre pozițiile italiene acoperite de norii galbeni de gaz. După câțiva pași, gazul i-a pătruns în plămâni. S-a mai putut târî doar până la comanda regimentului, unde pe fața lui, care se învinețea, se vedeau deja semnele morții. A murit în aceeași zi.
Eseul albumului despre atacul cu gaze îl numește cadet și locțiitor al aspirantului Andreas Oehler, care conducea semicompania de recunoaștere de pe flancul stâng.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
În primele zile ale mobilizării din 1914, regimentul a format la Dumbrăvița (Újszentes), lângă Timișoara, 12 detașamente de lucrători, fiecare comandat de un sublocotenent în rezervă, singurul ofițer al detașamentului. Ca sublocotenent în rezervă, a primit comanda detașamentului 3/61.
A murit pe 2 iulie 1916, ca locotenent în rezervă și comandant al unui detașament de lucrători, la Piadiki, lângă Colomeea (Kolomea), în Galiția. În textul „In memoriam” din album, locotenentul Emmerich Fenyő îl descrie ca pe un ofițer priceput, un bun camarad și un comandant drept, al cărui umor sec și caracter hotărât îi ajutau adesea pe camarazi să treacă peste ceasurile grele, numeroase mai ales la început.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A căzut pe 8 august 1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. A căzut pe 13 august 1916, în a șasea bătălie de pe Isonzo, în luptele grele de la Lokvica, unde regimentul se retrăsese de pe platoul Doberdò în noaptea de 9 spre 10 august; jurnalul regimentului notează că pierderile zilei au fost mari și îl trece printre morți.
A luptat în Carpați, apoi pe Carst. A fost cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar după retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, ca sublocotenent. Textul „In memoriam” din album amintește că în octombrie 1915 și-a condus oamenii la asalt și că a luptat în cinci bătălii de pe Isonzo.
A fost ucis de o mină italiană pe 14 septembrie 1916, prima zi a celei de-a șaptea bătălii de pe Isonzo, pe care jurnalul regimentului o numește „cea mai tristă zi a regimentului”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
După retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, a făcut parte din regiment ca aspirant. A căzut pe 10 octombrie 1916, în a opta bătălie de pe Isonzo, lângă San Grado di Merna, unde regimentul a respins în acea zi mai multe atacuri italiene. Tot atunci, aviatori italieni au zburat jos deasupra câmpului de luptă și au aruncat manifeste în toate limbile monarhiei: „Fii ai Austro-Ungariei, astăzi vedeți Carstul pentru ultima oară! Cine supraviețuiește zilei de 10 octombrie va trăi veșnic!”
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A murit pe 12 octombrie 1916; lista ofițerilor morți din albumul regimentului nu-l trece printre cei căzuți în luptă, ci printre cei răpuși de răni sau de greutățile războiului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet, iar după retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, a făcut parte din regiment ca aspirant.
Plutonul lui avea de amenajat pozițiile de pe culmea înălțimii 464 (Fajti Hrib), sub un foc de artilerie de toate calibrele care nu înceta nici ziua, nici noaptea. Pe 6 decembrie 1916, în timpul unui bombardament puternic, a căutat refugiu într-un adăpost; un obuz a căzut chiar în adăpost și l-a ucis. Jurnalul regimentului, care îl numește aspirant, îi notează moartea în aceeași zi. A fost înmormântat în cimitirul eroilor de la Sankt Daniel.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I, de două ori.
Albumul îl trece printre ofițerii care au aparținut regimentului după retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916. A căzut pe 13 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, când regimentul, aflat în rezervă în zona Fajti Hrib, era sub focul neîntrerupt al artileriei.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A fost ofițer în batalionul I detașat al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Pentru album a scris textul „In memoriam” despre sublocotenentul Paul Lampel, camarad din același batalion, rănit la Santa Lucia și mort în noiembrie 1915.
A căzut pe 24 octombrie 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Albumul îl trece printre ofițerii care au aparținut regimentului după retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916. Pe 5 aprilie 1917, după miezul nopții, în luptele de poziție de pe masivul Fajti, a condus o patrulă care s-a întors, conform ordinului, cu informații despre pozițiile și obstacolele inamicului.
A căzut pe 26 octombrie 1917, ziua în care regimentul a cucerit cu asalt poziția italiană puternic fortificată de pe cota 432, la Fajti Hrib.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I, de două ori; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a, de două ori.
A făcut parte din batalionul I detașat al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn. A căzut pe 27 octombrie 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Albumul regimentului îi publică portretul în „Panteon”, printre camarazii căzuți sau morți din cauza rănilor și a greutăților războiului.
Preoți, artiști și memorialiști
Pe front, regimentul avea preoți militari pentru fiecare credință a soldaților: albumul îi numește pe romano-catolicii Weiterschütz și Zachár, pe greco-catolicii Geția și Munteanu, pe reformatul Törtely și pe rabinul dr. Deutsch. Doi dintre ei, ambii români, au lăsat amintiri despre război. Albumul regimentului a fost făcut tot de oameni din regiment: un ofițer care a strâns textele, camarazii care au scris capitolele și hărțile și doi artiști care l-au ilustrat.
Născut în 1887 la Sârbova, a fost trimis ca preot militar la regiment în 1916, pe frontul de la San Martino del Carso, și a rămas cu el până la sfârșitul războiului. La atacul cu gaze din 29 iunie 1916 era în prima linie și a descris în amintirile sale chinurile soldaților italieni, cu totul nepregătiți. În august 1916, după luptele care au urmat retragerii de pe platoul Doberdò, a predicat la slujba ținută pentru puținele rămășițe ale regimentului, adunate într-o poiană; tot el povestește că, după intrarea României în război, soldații români din regiment au fost priviți cu neîncredere.
Pe 18 septembrie 1916 a vorbit întregului regiment, la o liturghie de campanie, în maghiară și în română, iar pe 29 noiembrie a tradus în română cuvântarea noului comandant de corp. În 1918 a fost cu regimentul pe Frontul de Vest, la Verdun.
Memoriile lui, „Memorii din Marele Război”, sunt, alături de album, una dintre principalele surse despre ultimii ani ai regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit pentru preoții militari clasa a II-a.
Paroh în Toracul Mic, a fost printre primii preoți bănățeni mobilizați: la sfârșitul lui iulie 1914 și-a lăsat parohia și s-a prezentat la Timișoara, de unde a plecat, ca preot militar al Regimentului 61, pe frontul sârbesc. În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre.
A trecut apoi cu regimentul prin campania din Galiția și din Carpați. De Paștele lui 1915 a slujit în Carpați, la marginea unui sat rutean sărac, ajutat de câțiva cântăreți și de un student la teologie; tunurile au tăcut, iar rușii, din tranșeele aflate la câteva zeci de pași, au început și ei să-L preamărească pe Dumnezeu în limba lor. Din vara lui 1915 a fost pe frontul italian, la Doberdò, cu regimentul la San Martino del Carso.
În 1916 a fost numit preot militar referent pe lângă comanda militară din Timișoara și a slujit în spitalul militar; a scris în presa bisericească articole și predici pentru soldați și a strâns ajutoare pentru răniți. A rămas preot militar până în vara lui 1918.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit pentru preoții militari clasa a II-a.
A fost unul dintre preoții militari romano-catolici ai regimentului, alături de Josef Weiterschütz. Albumul îl trece printre ofițerii regimentului din perioada august 1916 – mai 1917, de la retragerea de pe platoul Doberdò până la a zecea bătălie de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit pentru preoții militari clasa a II-a.
A slujit ca preot reformat în regiment (albumul îl scrie o dată „Törteli”). Albumul îl trece printre ofițerii altor unități care au făcut parte din formația regimentului.
Ca aspirant, a luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916. Pe 23 octombrie 1916, ca sublocotenent în Landsturm, a fost decorat de arhiducele Friedrich cu Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I, pentru faptele din luptele recente. Pe 3 noiembrie 1916, pe cota 464, la est de Fajti Hrib, compania a 14-a, pe care o comanda, a intrat în contraatacul care a respins atacul prin surprindere al italienilor și a capturat cinci mitraliere și 318 prizonieri; raportul comandamentului regimentului îl numește printre ofițerii care s-au remarcat.
A fost redactorul albumului 61 in Waffen, scris chiar pe front și încheiat în iulie 1917, tipărit la Budapesta în 1918 în folosul fondului invalizilor regimentului. Colonelul Alois Hajek i-a lăudat în prefață priceperea; Kún arată că a cernut numeroase jurnale, mii de rapoarte de luptă și ordine și că unele lupte importante le-a descris în texte separate.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Redactorul albumului, Andor Kún, i-a mulțumit ca unuia dintre colaboratorii săi devotați: lui i se datorează relatările luptelor și istoria batalionului I detașat al regimentului.
A luptat chiar în acest batalion. În 1914, ca sublocotenent în rezervă, a fost în luptele din golful Kotor (Bocche di Cattaro) și din Bosnia: pe 1 octombrie, lângă Kalinovik, era în compania a 4-a, trimisă ca detașament de cercetare, în lupta în care au căzut căpitanul Rudolf Gall și cadetul Nikolaus Hajdu. Din noiembrie 1914 a luptat în Serbia, de la trecerea Drinei. În august 1915, pe Isonzo, la Santa Lucia, a condus una dintre cele două companii trimise la contraatac. Pe 12 ianuarie 1916, ca locotenent decorat, a fost printre cei cărora moștenitorul tronului, arhiducele Carol, le-a vorbit la vizita sa la batalion. A rămas în batalion și în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca căpitan, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. La Rohatyn, pe 30 august 1914, compania lui, aflată în rezerva regimentului, avea în grijă drapelul și a cucerit cimitirul din Czercze, apărat cu îndârjire de ruși. Comandantul rus, un căpitan, a apucat hampa drapelului, dar a fost oprit de baioneta sergentului Zank, iar plutonierul Malogajski a decis lupta cu plutonul de rezervă. A povestit pentru album această luptă, ultima în care regimentul și-a purtat drapelul.
A luptat apoi cu regimentul în Galiția și în Carpați. Pe 21 mai 1915 a sosit la Palota cu un batalion de marș, iar pe 15 iulie 1915, la mutarea regimentului pe frontul de pe Isonzo, a condus unul dintre batalioanele lui. A luptat la San Martino del Carso și a fost rănit în a doua bătălie de pe Isonzo, în iulie 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Ca sublocotenent, a luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați. În septembrie 1914, în timpul retragerii, compania lui, din batalionul maiorului Rottmund, a stat o noapte întreagă de pază, în ploaie și vânt, la marginea pădurii de lângă Kwaszenina, ca să apere regimentul care se odihnea în sat; a povestit noaptea aceea pentru album. Pe 1 noiembrie 1914 a fost rănit.
Tot pentru album a scris textul „In memoriam” despre aspirantul Franz Herza, care plecase pe front din Timișoara, pe 8 septembrie 1914, ca unul dintre comandanții de pluton ai companiei sale.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A desenat hărțile cu drumurile regimentului din album: paza graniței la Smederevo (Semendria), Galiția și drumul spre Ungaria, valea Dravei și zona Plöcken, platoul Carstului (Doberdò–Komen), drumul batalionului I detașat și masivul Krn. Albumul îl trece, ca aspirant, printre ofițerii regimentului din perioada august 1916 – mai 1917, de la retragerea de pe platoul Doberdò până la a zecea bătălie de pe Isonzo. Pe 12 iulie 1917 a făcut parte din delegația regimentului inspectată la Smarje de arhiducele Eugen.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Sculptor academic, a fost unul dintre cei doi artiști ai regimentului. În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, apoi a luptat în Galiția și în Carpați. În noaptea de 20 spre 21 martie 1915, la atacul asupra cotei 450 de lângă Szálnok, comandantul companiei, căpitanul Josef von Umlauf, i-a ordonat să acopere retragerea cu compania și a căzut rănit de moarte; Frass a preluat comanda companiei și a scris mai târziu, pentru album, textul „In memoriam” despre el. Ca locotenent, a luptat și la San Martino del Carso, în 1915–1916.
Împreună cu Julius Wegerer a făcut decorația albumului: coperta cu relief și compoziția decorativă sunt ale lui. Cei doi au ajutat la amenajarea muzeului regimentului. La expoziția de război a regimentului din aprilie 1917 a expus bustul împăratului Carol, macheta unui sanctuar al celor căzuți și schița unui monument pentru ei. După război a devenit un sculptor cunoscut la Viena.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pictor academic, a fost unul dintre cei doi artiști ai regimentului. În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. Pe 18 martie 1915 a sosit la regiment cu detașamente de mitraliere; a luptat în campania din Galiția și din Carpați și, ca locotenent, la San Martino del Carso, în 1915–1916.
Împreună cu Wilhelm Frass a făcut decorația albumului 61 in Waffen: cele mai multe dintre numeroasele desene în peniță sunt ale lui, șase planșe artistice redau picturi și gravuri ale sale, iar albumul mai reproduce 12 dintre gravurile lui, cu acordul unei edituri din Leipzig. Cei doi au ajutat la amenajarea muzeului regimentului, iar la expoziția de război a regimentului din aprilie 1917 au fost expuse patru tablouri ale lui despre campaniile acestuia.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Albumul îl numește „capelmaistrul îndrăgit de toți” al muzicii regimentului: în anii războiului, în fruntea muzicanților săi, a contribuit la reușita concertelor organizate pentru strângerea de fonduri, pe care albumul le amintește în capitolul despre fondul invalizilor regimentului. A compus „Marșul de la Sacile”, reprodus în album alături de strigarea regimentului.
Un regiment cu multe limbi
După statisticile armatei din 1914, soldații Regimentului 61 erau 38 % români, 37 % germani (șvabi bănățeni), 20 % maghiari și 5 % de alte neamuri, mai ales sârbi. Limbile oficiale ale regimentului erau maghiara, româna și germana, dar la sărbători se vorbea și sârbește. Comenzile se dădeau în germană, limba întregii armate, dar ofițerii trebuiau să vorbească și limbile soldaților lor. De aceea, la sărbători, discursurile se țineau în trei sau patru limbi, iar împăratul Carol le-a vorbit soldaților, în 1917, fiecăruia în limba lui. Albumul de război a prezentat „tipurile” regimentului: germani, maghiari și români.
Ofițerii regimentului în albumul din 1918
La sfârșit, albumul adună portretele ofițerilor regimentului, de la locotenent-colonei la aspiranți, așa cum erau în 1917, și pe ale ofițerilor din alte unități care au luptat în rândurile lui. Cei prezentați mai sus nu se mai repetă aici. Numele sunt scrise ca în album; „în rezervă” traduce in der Reserve, iar „în retragere” îi arată pe ofițerii pensionați, rechemați în război. Un clic pe portret (sau pe „Citește mai mult”) deschide povestea omului, iar acolo un clic pe poză o arată mărită; portretele fără poveste se deschid direct mărite.
Locotenent-colonei și maiori
În iulie 1914, ca maior, comanda batalionul IV, pus pe 26 iulie în stare de alertă la Timișoara. În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. A luptat apoi cu batalionul în Galiția, la Rohatyn, pe 30 august 1914, și în Carpați: în noaptea de 26 spre 27 septembrie a pornit spre Baligród împotriva unui detașament inamic, care fugise, iar pe 16 noiembrie a ocupat înălțimea de la est de capela din Radoszyce. Pe 17 noiembrie 1914 a fost mutat la Regimentul 70 infanterie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Ca maior, a luptat cu regimentul la San Martino del Carso. A sosit pe 26 iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, cu batalionul de marș pe care îl conducea, iar pe 27 august 1915 era unul dintre cei trei comandanți de batalion ai regimentului. Pe 28 octombrie 1915, în a treia bătălie de pe Isonzo, după ce italienii pătrunseseră într-o porțiune de tranșee, contraatacul cu întăriri condus de el a reușit; în noaptea aceea au fost luați 69 de prizonieri. Pe 4 noiembrie 1915 s-a îmbolnăvit; jurnalul notează meritele lui deosebite la construirea pozițiilor.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Ca căpitan în batalionul I, detașat, a comandat în august 1914 compania a 2-a, ținută în rezervă la atacul asupra înălțimii Lisac, apărată de muntenegreni. A condus apoi de mai multe ori batalionul: în golful Kotor; de la sfârșitul lui septembrie 1914, în locul colonelului Waněk; și din 4 decembrie 1914, în retragerea din Serbia. În 1916 a comandat batalionul III, inclusiv la atacul cu gaze de la San Martino din 29 iunie, apoi batalionul II. Pe 14 septembrie 1916, în a șaptea bătălie de pe Isonzo, după încercuirea batalionului IV, a rămas pe poziție până în ultimul moment și a scăpat.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 1 iulie 1917, ca căpitan, a preluat de la căpitanul Gerdánovits comanda batalionului IV, iar pe 24 iulie a intrat cu batalionul în poziție. Batalionul lui era unul dintre cele trei despre care albumul notează că au luptat în august 1917 în a 11-a bătălie de pe Isonzo și au cucerit în a 12-a, în octombrie 1917, înălțimea Fajti Hrib.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
Ca căpitan, a luat parte în august 1914 la paza graniței cu Serbia: pe 8 august compania lui și cea a căpitanului Pfann au preluat paza insulei Smederevo (Semendria). Pe 4 octombrie 1914, trimisă în recunoaștere spre Lisko, compania lui a forțat trecerea râului San, a eliberat localitatea și a luat prizonieri ulani ruși; albumul o dă drept „exemplu școlar” de hotărâre. Din 15 noiembrie 1914 a comandat un batalion de marș, care i-a respins pe ruși la vest de pasul Beskid. Pe 8 iunie 1917 a sosit la regiment cu un batalion de marș, iar a doua zi a preluat comanda batalionului II.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei, în 1914–1915, ca căpitan, și a fost rănit în luptele de pe culmea Korumko, din 28 februarie – 3 martie 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
Căpitani
În august 1914 a fost printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, și a fost rănit la Rohatyn, la sfârșitul aceleiași luni. Între 24 iunie și 6 august 1915 a administrat fondul invalizilor regimentului. Pe 5 noiembrie 1915, la San Martino del Carso, sectorul companiei lui a fost distrus de artilerie; cu oamenii rămași s-a retras într-o dolină și a rezistat până seara, când tranșeea a fost recucerită. În 1916 a comandat batalionul de secui la atacul cu gaze din 29 iunie, apoi batalionul IV, care pe 13 august, la Lokvica, a contraatacat cu succes.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914 a fost printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre. În noiembrie 1914, în luptele de pe culmea Beskid, era printre comandanții regimentului, reorganizat în două batalioane, și a fost rănit pe 21 noiembrie. În 1915 a comandat compania 1 a batalionului I pe Isonzo; pe 16 august, când linia a fost străpunsă, el și căpitanul Gerdánovits și-au retras oamenii pe înălțime, ca să nu cadă în mâna inamicului. În 1916 a comandat batalionul II la atacul cu gaze de la San Martino (29 iunie), apoi batalionul IV, încercuit complet pe 14 septembrie 1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Ca locotenent, a luat parte la luptele din 1914 ale batalionului I, detașat (golful Kotor, apoi Bosnia), iar ca căpitan a făcut parte din același batalion în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914 a comandat secția de mitraliere a batalionului I, detașat: la atacul asupra înălțimii Lisac, apărată de muntenegreni, focul ei a contribuit mult la oprirea unui atac din flanc și la retragerea inamicului. Pe atunci căpitan, a comandat batalionul la trecerea forțată a Drinei, pe 5–6 noiembrie 1914, când au fost capturate două tunuri grele, și în luptele din Serbia de la începutul lui decembrie; pe 4 decembrie a servit el însuși mitralierele. A făcut parte din batalionul I și în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
În august 1914 era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului, apoi a luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Pe 21 ianuarie 1915 a sosit la regiment, pe frontul rusesc, cu o companie de marș, iar pe 26 ianuarie a atacat cu două companii înălțimea Csertesz; în martie 1915 comanda o companie. Pe 15 iulie 1915, când regimentul a fost mutat pe frontul de pe Isonzo, a condus unul dintre batalioane și a fost rănit în luptele din a doua bătălie de pe Isonzo, la San Martino del Carso.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
Ca locotenent în batalionul I, detașat, a condus în 1914 compania 1 în Bosnia și în Serbia. Pe 21 octombrie 1914, la Siljava Glava, cele două companii puse sub comanda lui au primit ordin să cucerească înălțimea; primul asalt a fost respins, dar după sosirea întăririlor, la comanda lui, „Înainte!”, repetată de toți ofițerii, batalionul a pătruns cu baioneta în poziția inamică. Potrivit albumului, cucerirea a fost de cea mai mare importanță pentru luptele următoare. Ca căpitan, a făcut parte din batalionul I și în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Ca locotenent în batalionul I, detașat, s-a remarcat pe 9 august 1914 într-o luptă de recunoaștere a companiei 1, la începutul războiului cu Muntenegrul. A comandat apoi compania 1 la atacul din august 1914 asupra înălțimii Lisac, cucerită de la muntenegreni, în care compania lui a avut pierderi însemnate, și a condus-o și în golful Kotor (Bocche di Cattaro).
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca locotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre; la sfârșitul lunii a fost rănit în bătălia de la Rohatyn. A luptat apoi cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915. Între 2 decembrie 1915 și 31 ianuarie 1916 a administrat fondul invalizilor regimentului. A scris pentru album textul „In memoriam” despre cadetul Franz Welko, căzut pe 26 iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În batalionul I, detașat, a comandat în 1915 compania a 4-a pe Isonzo: pe 16 august, când linia a fost străpunsă, el și căpitanul Klotz și-au retras oamenii pe înălțime, ca să nu cadă în mâna inamicului, iar pe 27 octombrie, în a treia bătălie de pe Isonzo, a oprit cu rămășițele companiei o pătrundere a italienilor. În ianuarie 1916 comanda batalionul. Pe 15 octombrie 1916 a dus, cu o companie de onoare, drapelul regimentului de la gară în centrul Timișoarei. Pe 23 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, batalionul IV, condus de el, a ținut piept lângă Fajti Hrib celui mai puternic atac italian.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
A făcut parte din batalionul I, detașat, în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Ca locotenent în batalionul I, detașat, a comandat în toamna lui 1914 trenul batalionului, apoi o companie în Serbia: pe 11 noiembrie 1914, la înălțimea Beljevina, compania lui a fost trimisă ultima în luptă, iar un sfert de oră mai târziu inamicul a cedat pozițiile. Ca căpitan, a condus compania a 2-a în a treia bătălie de pe Isonzo (octombrie 1915). Pe 23 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, a comandat batalionul II pe cota 363, lângă Fajti Hrib, unde atacul italian n-a ajuns nici până la obstacole; albumul îi numește pe el și pe Gerdánovits conducătorii de succes ai batalioanelor în această bătălie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca locotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului; albumul îl numește apoi și printre ofițerii campaniei din Galiția și Carpați (1914–1915). A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în 1915–1916. Pe 12 august 1916 a primit comanda batalionului II, pe care a preluat-o din nou pe 3 noiembrie 1916, după luptele de pe Fajti Hrib. A scris textul „In memoriam” din album pentru sublocotenentul Anton Faber, căzut în noiembrie 1914.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În 1914, ca locotenent în batalionul I, detașat în sud, a condus compania a 2-a și apoi o jumătate de batalion în luptele cu muntenegrenii și sârbii, până la trecerea Drinei, în noiembrie. Din august 1916 a comandat pe rând batalioanele III, IV și II. Pe 3 noiembrie 1916, când italienii au pătruns prin surprindere pe cota 464, lângă Fajti Hrib, a condus contraatacul care a păstrat înălțimea. Ordinul corpului de armată din 3 decembrie 1916 spune că el „a salvat situația” și l-a îndemnat să ceară Ordinul Militar Maria Tereza; și-a depus cererea în martie 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În 1914, ca sublocotenent, a luptat în batalionul I al regimentului, detașat în sud, împotriva muntenegrenilor și a sârbilor, în golful Kotor (Bocche di Cattaro) și în Bosnia.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
A luptat cu regimentul pe Isonzo între retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, și a zecea bătălie de pe Isonzo, din mai 1917, ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 12 august 1916, batalionul de marș pe care îl comanda a fost împărțit între unitățile regimentului. Pe 14 septembrie 1916, compania lui, aflată în rezervă, a primit ordin să întărească prima linie, dar a pierdut prea mulți oameni ca să mai poată înainta; resturile ei au ocupat poziția din spate și au luptat cu italienii care pătrundeau prin pădure. Albumul îl trece printre ofițerii regimentului de la San Martino del Carso (1915–1916) și din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 22 iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, a sosit la regiment compania de marș a căpitanului Schmorl; pe 24 martie 1916 companiile lui de marș au fost împărțite regimentului, iar pe 1 ianuarie 1917 au sosit companiile batalionului său de marș. Pe 14 aprilie 1916 a preluat comanda batalionului II, iar pe 10 iunie 1916 a fost printre primii trei câștigători ai concursului de tir al ofițerilor. Pe 2 februarie 1917 a preluat comanda batalionului IV. Albumul îl trece printre ofițerii de la San Martino del Carso (1915–1916) și din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca locotenent. Mai târziu, ca căpitan, a fost printre ofițerii batalionului I în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
Pe 10 mai 1916, ca locotenent, a intrat cu compania a 10-a, rezerva regimentului pe lângă Regimentul 46 infanterie, în craterul de la marginea localității San Martino, în condiții foarte grele; craterul se afla sub foc puternic de mine. Albumul îl trece printre ofițerii care au luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, pe atunci locotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Pe 3 noiembrie 1916, la cota 464, la est de Fajti Hrib, compania a 15-a, comandată de el, a pătruns în poziția ocupată de italieni, i-a aruncat înapoi și i-a urmărit 300 de pași dincolo de obstacolele de sârmă; raportul de luptă îl numește printre ofițerii care s-au remarcat. Din resturile batalionului IV s-a format apoi compania lui. Pe 29 noiembrie 1916 a transmis în maghiară cuvântarea noului comandant de corp de armată.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În noiembrie 1914, ca sublocotenent, a fost printre comandanții de unități din luptele de pe înălțimea Beskid. Pe 5 decembrie 1914 a condus un detașament de informații și a raportat înaintarea generală a rușilor, iar pe 19 decembrie compania lui a fost printre cele care au apărat înălțimea Ptacznik. Albumul îl trece printre ofițerii campaniei împotriva Rusiei, apoi, ca locotenent, printre cei de la San Martino del Carso (1915–1916) și din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A fost printre ofițerii care au făcut campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați (august 1914 – mai 1915), ca locotenent. Pe 3 august 1915, în luptele de pe Isonzo, a fost rănit. Albumul îl trece și printre ofițerii care au luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, tot ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În august 1914 era medic-căpitan al regimentului, printre ofițerii care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Albumul îl numește, alături de medicii-căpitani Vértes, Nagy și Slavu, printre cei care au condus pe rând punctul de prim ajutor al regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Locotenenți
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca locotenent. Albumul îl trece și printre ofițerii din perioada august 1916 – mai 1917, tot ca locotenent.
A fost printre ofițerii care au făcut campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați (august 1914 – mai 1915), ca locotenent. A luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, iar albumul îl trece și printre ofițerii din perioada august 1916 – mai 1917, tot ca locotenent.
Ca sublocotenent, a fost rănit în luptele de la Rohatyn, la sfârșitul lui august 1914. Ca locotenent, a comandat compania a 5-a: pe 14 iunie 1915, când a fost cucerit Pal Mic (Kl. Pal), un fruntaș din compania lui a capturat 17 soldați italieni, un căpitan și un medic. Pe 25 iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, a condus subsectorul de lângă „Ruine 145” și a încercat din proprie inițiativă să spargă încercuirea; resturile companiei lui au fost înconjurate, iar cei 80–100 de oameni rămași în viață au căzut prizonieri împreună cu comandantul lor.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A fost printre ofițerii care au făcut campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați (august 1914 – mai 1915), ca sublocotenent.
Pe 14 septembrie 1916, în a șaptea bătălie de pe Isonzo, ziua pe care albumul o numește „cea mai tristă zi a regimentului”, a comandat sectorul 10. Sectoarele 10, 11 și 12 s-au ținut, scrie albumul, „cu încordarea tuturor forțelor”; când și resturile sectorului 12 au fost tăiate, unele grupuri au încercat să-și facă drum spre comandamentul batalionului, dar contraatacul a eșuat în fața superiorității numerice a inamicului. Albumul îl trece printre ofițerii din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În noaptea de 2 spre 3 august 1914, ca sublocotenent, a condus, împreună cu sublocotenentul Schuller, cele două detașamente de voluntari trimise peste Dunăre, la Semendria (Smederevo), pentru recunoaștere și pentru a produce pagube inamicului; albumul spune că au obținut „un succes deplin”. A fost rănit în luptele de la Rohatyn, în august 1914. Pe 11 aprilie 1916, ca locotenent, a sosit la regiment cu o companie de marș. A scris textul „In memoriam” din album pentru sublocotenentul în rezervă Jakob Rohrlich, căzut la Rohatyn pe 30 august 1914.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Fier germană clasa I; Crucea de Fier germană clasa a II-a.
În noaptea de 2 spre 3 august 1914, ca sublocotenent, a condus, împreună cu sublocotenentul Ludwig, cele două detașamente de voluntari trimise peste Dunăre, la Semendria (Smederevo), pentru recunoaștere și pentru a produce pagube inamicului; ordinul regimentului din 3 august îi numește pe voluntari „primii care au trecut Dunărea” în acea campanie. Pe 4 martie 1915 albumul îl trece printre ofițerii răniți în luptele de pe creasta Korumko. Figurează și în lista ofițerilor campaniei împotriva Rusiei, din mai 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului; albumul îl trece apoi printre ofițerii care au făcut campania împotriva Rusiei, până în mai 1915. A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca locotenent, și figurează și în lista ofițerilor din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca aspirant (Fähnrich), era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Pe 20 martie 1915, ca sublocotenent, a fost trecut printre comandanții de companie la reorganizarea regimentului, iar pe 8 iunie 1915, în zona de graniță a Carintiei, compania lui a ajutat la aducerea tunurilor grele în poziție. A luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
A fost printre ofițerii care au făcut campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați (august 1914 – mai 1915), ca cadet. A luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent, iar albumul îl trece și printre ofițerii din perioada august 1916 – mai 1917, ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Albumul îl trece printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în august 1914, în prima campanie a războiului, și printre cei care au făcut campania împotriva Rusiei, în Galiția și în Carpați, până în mai 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916; în lista ofițerilor din această perioadă figurează ca sublocotenent. Pe 4 august 1915, pe atunci aspirant, a fost rănit în lupta corp la corp de la cota 197.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Ca aspirant, a fost rănit în luptele de pe culmea Korumko (cota 508), la începutul lui martie 1915. Pe 15 iunie 1916, ca sublocotenent, a fost rănit ușor la San Martino del Carso, sub un puternic foc de artilerie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916; în lista ofițerilor din această perioadă figurează ca sublocotenent. Ca aspirant, a fost rănit acolo în iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
De la începutul războiului a fost, aproape fără întrerupere, ofițerul de aprovizionare al regimentului; albumul îl numește „un ofițer deosebit de merituos”. Apare la aprovizionare în listele ofițerilor regimentului de campanie: în august 1914, ca sublocotenent, la paza graniței cu Serbia, pe Dunăre, apoi în campania împotriva Rusiei (1914–1915), în cele 13 luni de lupte de la San Martino del Carso (1915–1916) și în perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit de Aur cu Coroană, pe panglica Medaliei pentru Vitejie.
În august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a comandat detașamentul de lucrători 5/61, din grupul locotenentului Alexander von Pataky, despre care a scris textul „In memoriam” din album. La venirea iernii, la Sulejów, a raportat Corpului 4 de armată starea trupei, iar cei 800 de oameni ai grupului au primit echipament nou și haine de iarnă. Pe 13 februarie 1917 a comandat tunurile de infanterie ale regimentului la concursul de tragere al Diviziei 17 infanterie, unde toate cele 20 de lovituri au nimerit ținta; pe 4 mai 1917, tunurile au sprijinit o acțiune reușită a patrulelor de asalt.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A făcut parte din regiment între retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917). Pe 5 octombrie 1916, în a opta bătălie de pe Isonzo, a fost rănit.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei (1914–1915) și la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
La mobilizarea din august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a fost comandantul – și singurul ofițer – al detașamentului de lucrători 4/61. Detașamentul era unul dintre cele 12 formate de regiment din cei 3200 de oameni adunați la Újszentes (Dumbrăvița), lângă Timișoara; mai târziu, detașamentele au fost transformate în companii de construcții.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
În august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a comandat detașamentul de lucrători 7/61, unul dintre cele 12 detașamente formate de regiment la mobilizare, fiecare având ca unic ofițer un sublocotenent în rezervă. Detașamentele au pornit la drum în zorii zilei de 8 august 1914; mai târziu au fost transformate în companii de construcții.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a comandat detașamentul de lucrători 11/61, unul dintre cele 12 detașamente formate de regiment la mobilizare din cei 3200 de oameni adunați la Újszentes (Dumbrăvița), lângă Timișoara; detașamentele au fost transformate mai târziu în companii de construcții.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a comandat detașamentul de lucrători 2/61, din grupul locotenentului Alexander von Pataky. Cele 12 detașamente de lucrători ale regimentului, fiecare cu un singur ofițer, au pornit la drum în zorii zilei de 8 august 1914; mai târziu au fost transformate în companii de construcții.
În august 1914, ca sublocotenent în rezervă, a comandat detașamentul de lucrători 12/61, unul dintre cele 12 formate de regiment la mobilizare. La mijlocul lui ianuarie 1915 a predat socotelile sublocotenentului Martin Knöll și a preluat comanda detașamentului 2/61. A făcut parte din regiment între retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917). A scris în album textul „In memoriam” despre locotenentul Alexander Schiffer, comandant al unui detașament de lucrători, căzut pe 2 iulie 1916 la Piadiki, lângă Kolomea (Galiția).
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. A luptat apoi, tot ca sublocotenent, în campania împotriva Rusiei (1914–1915): pe 19 decembrie 1914, compania sa a fost printre cele care au apărat înălțimea Ptacznik, păstrată cu mari pierderi. A fost cu regimentul și la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916. Pe 15 octombrie 1916 a sosit la regiment cu o companie de marș, iar pe 22 ianuarie 1917 a fost rănit grav la cap de o grenadă de mână de exercițiu.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. Pe 26 septembrie 1915 a fost unul dintre cântăreții unui concert ținut seara în linia de tragere de la cota 197 (San Martino), unde a cântat „Nagy Bercsényi Miklós” acompaniat la taragot; italienii, aflați la o aruncătură de grenadă, au încetat focul cât a durat concertul.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. A luptat apoi în campania împotriva Rusiei (1914–1915): în luptele din Carpați de pe înălțimea Beskid (14–22 noiembrie 1914) a fost unul dintre comandanții de companie ai regimentului, rărit de pierderi și reorganizat pe 20 noiembrie în două batalioane de câte două companii. Ca locotenent în rezervă a fost printre ofițerii batalionului I, care a luptat pe Isonzo, la Tolmin și pe masivul Krn.
În campania împotriva Rusiei, pe 19 decembrie 1914, compania sa a fost printre cele care au apărat înălțimea Ptacznik, iar a doua zi, ca aspirant, a blocat cu succes, cu o patrulă, trecerea râului Wisłoka de la Lacki. A luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. Ca locotenent în rezervă a fost, prin rotație, al doilea adjutant al regimentului, cu sarcini mai ales administrative. A scris în album amintirile despre sublocotenentul Nikolaus Hay și despre aspirantul Alexander Pellet, căzut la Ptacznik.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în campania împotriva Rusiei (1914–1915), ca sublocotenent. Ca locotenent în rezervă a fost printre ofițerii batalionului I, care a luptat pe Isonzo, la Tolmin și pe masivul Krn. Pe 15 octombrie 1916 a sosit la regiment cu o companie de marș, iar în martie 1917 a comandat compania de convalescenți formată din oamenii regimentului care aveau nevoie de cruțare.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. A luptat apoi cu regimentul în campania împotriva Rusiei (1914–1915), tot ca sublocotenent, și la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916; pe 11 mai 1916 comanda acolo sectorul 17, aflat sub foc neîntrerupt de artilerie în zilele luptelor pentru craterul de mină de la marginea satului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În campania împotriva Rusiei, ca aspirant, a comandat în septembrie 1914, în timpul retragerii, un pluton al avanpostului de noapte de la Kwaszenina, iar pe 20 decembrie 1914 a blocat cu succes, cu o patrulă, trecerea râului Wisłoka de la Lenki. A luptat apoi cu regimentul la San Martino del Carso (1915–1916), unde în iunie 1916, ca sublocotenent în rezervă, a comandat compania a 6-a, prinsă în lupte cu grenade de mână. Pe 12 iulie 1917 a făcut parte din delegația regimentului inspectată de arhiducele Eugen la Smarje. A fost, prin rotație, al doilea adjutant al regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca sublocotenent.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, apoi la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. Pe 26 septembrie 1915 a cântat într-un concert ținut chiar în linia întâi de la San Martino, la cota 197, alături de alți trei cântăreți și de doi muzicanți; el a interpretat cântecul maghiar „Te vagy a legény, Tyukodi pajtás”. Potrivit albumului, cât a ținut concertul, o oră, italienii, aflați la o aruncătură de grenadă, n-au mai tras.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În noaptea de 23 septembrie 1914, în timpul retragerii, s-a remarcat, ca aspirant în compania a 9-a, când batalionul III a scos din noroi convoaiele diviziei și ale regimentului: intervenția lui hotărâtă a făcut posibilă salvarea multor căruțe și materiale, iar colonelul Weiss i-a mulțumit în ordinul de zi al regimentului din 30 septembrie. A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A lucrat în serviciul de aprovizionare al regimentului încă de la începutul războiului: în august 1914, ca cadet, la paza graniței cu Serbia, pe Dunăre, apoi ca aspirant în Galiția și în Carpați și ca sublocotenent la San Martino del Carso. Ca locotenent, a îndeplinit sarcinile de comandant al convoiului regimentului și s-a ocupat de popota ofițerilor, care, scrie albumul, devenise cunoscută „mult dincolo de etapă” pentru buna gospodărire; tot el a înființat o fabrică de mezeluri și o crescătorie de păsări. A semnat în album textul „In memoriam” despre medicul-căpitan Desiderius Tóth.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, și la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. A fost rănit în luptele din iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, și din nou pe 14 mai 1917, în a zecea. În listele albumului apare și ca „Ernst Kelen (Klein)”.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca cadet, apoi la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca aspirant, apoi ca sublocotenent la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917. A fost, alături de Franz Nagy, ofițer de telefonie la comanda regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca aspirant, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul ca sublocotenent în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, și la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, întâi ca aspirant, apoi ca sublocotenent. Pe 28 decembrie 1914, la Olchowiec, în Carpați, a condus, alături de căpitanul Pfann și de aspirantul Joszt, rămășițele grupei de atac a regimentului la asaltul înălțimilor dintre Olchowiec și Wilsznia: înălțimile au fost cucerite, iar 80 de pușcași siberieni au fost luați prizonieri și o mitralieră a fost capturată. A luptat apoi la San Martino del Carso (1915–1916), iar pe 12 decembrie 1916, ca sublocotenent, a sosit la regiment cu un detașament de mitraliere pe care îl comanda.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915: pe 19 decembrie 1914, ca cadet, a fost rănit în lupta de pe înălțimea Ptacznik. Ca aspirant, a fost rănit din nou pe 25 iunie 1915, în Carintia, la Cellon-Kofel, și în luptele din iulie 1915 de la San Martino del Carso, în a doua bătălie de pe Isonzo. A luptat la San Martino în 1915–1916, ca sublocotenent, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca cadet.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, întâi ca aspirant, apoi ca sublocotenent; a fost rănit în luptele de pe culmea Korumko, la începutul lui martie 1915.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, apoi la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
În perioada în care batalionul I a luptat în sectorul nordic de pe Isonzo, la Krn, era printre ofițerii batalionului, ca sublocotenent în rezervă.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca aspirant, apoi, ca sublocotenent, la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916. A făcut parte din regiment și între retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
După retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și până în mai 1917 a făcut parte din regiment, fie și pentru scurt timp, ca locotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război.
În 1914, ca cadet-aspirant, era printre ofițerii care au luptat cu batalionul I detașat al regimentului (golful Kotor, apoi Bosnia), în grupa postului de prim ajutor (Hilfsplatz). Mai târziu, ca sublocotenent în rezervă, a fost printre ofițerii batalionului în perioada în care acesta a luptat în sectorul nordic de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A făcut parte din regiment la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca medic-locotenent, la postul de prim ajutor (Hilfsplatz). Albumul îl numără, alături de Ludwig Veres, Franz Nagy și Johann Slavu, printre medicii care au condus, pe rând, postul de prim ajutor al regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca medic-asistent, era printre ofițerii care făceau parte din regiment încă din prima campanie, când acesta a păzit granița cu Serbia, la Dunăre. În mai 1915, tot ca medic-asistent, era trecut la postul de prim ajutor (Hilfsplatz) printre ofițerii care au făcut campania din Galiția și Carpați.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit de Aur cu Coroană, pe panglica Medaliei pentru Vitejie.
Sublocotenenți
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. Între retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și mai 1917 a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. Pe 15 martie 1917 a fost trimis la un curs pentru patrule de asalt. Pe 4 mai 1917 a comandat una dintre cele două patrule de ofițeri (cealaltă, a sublocotenentului Josef Bieber) care au deschis cu explozibil o trecere prin obstacole, au pătruns în șanțul italian și s-au întors fără pierderi, cu prizonieri. Pe 23 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, a condus împreună cu aspirantul în rezervă Leo Blau rezervele care au respins prin contraatac asaltul italian de pe cota 378, la Fajti Hrib.
Decorațiile din lista albumului (1918): Ordinul Coroanei de Fier clasa a III-a cu decorația de război; Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
După retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și până în mai 1917 a făcut parte din regiment, fie și pentru scurt timp, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
După retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și până în mai 1917 a făcut parte din regiment, fie și pentru scurt timp, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet-aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent.
După retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și până în mai 1917 a făcut parte din regiment, fie și pentru scurt timp, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
În perioada în care batalionul I a luptat în sectorul nordic de pe Isonzo, la Krn, era printre ofițerii batalionului, ca sublocotenent în rezervă.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În perioada în care batalionul I a luptat în sectorul nordic de pe Isonzo, la Krn, era printre ofițerii batalionului, ca aspirant în rezervă.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet-aspirant.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. Pe 14 iulie 1916 a primit, din mâna arhiducelui Iosif, Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a. Ca sublocotenent în rezervă, a făcut parte din regiment și după retragerea de pe platoul Doberdò, până în mai 1917; albumul îl numără printre ofițerii care au fost, pe rând, al doilea adjutant al regimentului, alături de Karl Lukász și Fritz Ebert.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A fost aspirant sanitar al regimentului în campania din Galiția și din Carpați, în 1914–1915, și la San Martino del Carso, în 1915–1916; pe 29 septembrie 1915, în ziua în care regimentul a fost retras din linie în tabăra de la Segeti, a fost rănit. După retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, era sublocotenent sanitar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca cadet, apoi ca sublocotenent, în 1915–1917, la San Martino del Carso și după retragerea de pe platoul Doberdò. Pe 14 septembrie 1916, în a șaptea bătălie de pe Isonzo, a ținut sub focul mitralierelor sale, până la miezul nopții, o breșă largă cât frontul a două companii. Pe 3 noiembrie 1916, la cota 464 de lângă Fajti Hrib, a intervenit imediat cu mitralierele când italienii au pătruns prin surprindere în poziție; raportul de luptă al regimentului îl numește printre ofițerii care s-au remarcat atunci.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Ca cadet în rezervă, a făcut parte din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn; după retragerea de pe platoul Doberdò (1916–1917) era aspirant în regiment. Pe 23 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, când italienii au pătruns în poziția batalionului IV de pe cota 378, la Fajti Hrib, el și sublocotenentul Konrad Stengel și-au condus rezervele la contraatac și i-au aruncat de pe culme, corp la corp. Pe 12 iulie 1917, ca sublocotenent, a fost în delegația regimentului inspectată la Smarje de arhiducele Eugen.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca cadet-aspirant, apoi ca sublocotenent la San Martino del Carso, în 1915–1916. Pe 14 august 1916, în luptele grele de la Lokvica de după retragerea de pe platoul Doberdò, compania a 7-a a fost trimisă, împreună cu a 8-a, să-i arunce înapoi pe italienii pătrunși în sectorul unui regiment vecin; atacul a reușit, dar compania a 7-a a fost nimicită, iar printre ofițerii dați dispăruți în acea zi au fost comandantul ei, locotenentul Dallgö, și el.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte, ca sublocotenent în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn.
A făcut parte din regiment, ca cadet-aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917); lista din album îl trece cu prenumele maghiar, Béla. Pe 3 noiembrie 1916, în luptele de pe Fajti Hrib, a fost rănit.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
A luptat cu regimentul după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte, ca aspirant în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca cadet, apoi la San Martino del Carso, unde a fost rănit ca aspirant pe 21 august 1915. Pe 10 octombrie 1916, în a opta bătălie de pe Isonzo, compania lui din batalionul IV a suferit mult sub focul artileriei grele, iar când italienii au pătruns în poziție, a fost, potrivit albumului, printre cei care s-au distins prin curaj și vitejie deosebită în contraatacul care i-a pus pe fugă.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
În august 1914, ca aspirant, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. A luptat apoi cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca sublocotenent.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; lauda prin decret (Dekret-Belobung).
Ca cadet în rezervă, a făcut parte din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn. A luptat cu regimentul și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent. A fost rănit în luptele din iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca sublocotenent.
A luptat cu regimentul după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Jurnalul regimentului l-a trecut printre ofițerii dați dispăruți în luptele din iulie 1915 de la San Martino del Carso, în a doua bătălie de pe Isonzo.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca sublocotenent, apoi a făcut parte din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. A fost rănit pe 13 august 1916, în luptele grele de la Lokvica de după retragerea de pe platoul Doberdò. În lista ofițerilor regimentului din 1916–1917 apare ca sublocotenent.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant (în lista din album numele e scris Schentzinger).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Ca cadet în rezervă, a fost printre ofițerii batalionului I în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn. Pe 24 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, a fost rănit ca sublocotenent în rezervă; lista ofițerilor regimentului din perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și mai 1917 îl trece, de asemenea, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Pe 24 mai 1917, în a zecea bătălie de pe Isonzo, a fost rănit ca aspirant în rezervă. Lista ofițerilor regimentului din perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și mai 1917 îl trece tot ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Albumul îl numără printre ofițerii regimentului care au trecut, ca sublocotenent, prin campania împotriva Rusiei (Galiția, Carpați), încheiată în mai 1915.
Albumul îl numără printre ofițerii regimentului care au trecut, ca sublocotenent, prin campania împotriva Rusiei (Galiția, Carpați), încheiată în mai 1915; în lista din album numele e scris Karl Gall.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916: pe 5 august 1916, în a șasea bătălie de pe Isonzo, a fost rănit (jurnalul îl numește cadet în rezervă, iar lista ofițerilor din acea perioadă îl trece ca aspirant). În perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Albumul îl numără, ca cadet, printre ofițerii regimentului care au trecut prin campania împotriva Rusiei (Galiția, Carpați), încheiată în mai 1915. A fost rănit în luptele de la San Martino din iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo (jurnalul îl trece printre răniți pe 24 iulie 1915). În cele 13 luni de lupte de la San Martino del Carso (1915–1916) figurează ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Pe 4 mai 1917, ca sublocotenent, a comandat una dintre cele două patrule de ofițeri trimise de comanda regimentului împotriva liniei inamice (cealaltă a fost a sublocotenentului Konrad Stengel). După un foc concentrat al artileriei proprii, patrulele au deschis cu explozibil o breșă în obstacole și au pătruns în șanțul italian, pe care Bieber l-a curățat spre stânga; au adus prizonieri și pradă și s-au întors fără pierderi. Albumul îl mai trece, ca sublocotenent, printre ofițerii regimentului din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
În august 1914, ca sublocotenent, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. Albumul îl numără, tot ca sublocotenent, și printre ofițerii care au trecut prin campania împotriva Rusiei (Galiția, Carpați), încheiată în mai 1915.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment, tot ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Ca aspirant în rezervă, a fost printre ofițerii batalionului I în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Pe 14 ianuarie 1916, ca aspirant, a fost decorat de moștenitorul tronului, arhiducele Carol. Pe 11 aprilie 1916 a fost printre premianții concursului de tir al corpului de armată, la care a asistat arhiducele Iosif, comandantul corpului. Apare, ca sublocotenent, în lista ofițerilor regimentului din cele 13 luni de lupte de la San Martino del Carso (1915–1916) și în cea din perioada august 1916 – mai 1917.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte, ca cadet în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet-aspirant. Pe 3 noiembrie 1916, în luptele de pe cota 464, pe atunci aspirant, a fost citat în raportul de luptă al comandamentului regimentului printre ofițerii care s-au remarcat, iar jurnalul îl trece, la aceeași dată, printre ofițerii răniți. În lista ofițerilor regimentului din 1916–1917 apare ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie; lauda prin decret (Dekret-Belobung).
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet sanitar.
A luptat cu regimentul după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte, ca cadet în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn. A luptat cu regimentul și după retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. Pe 23 octombrie 1916, pe atunci aspirant de Landsturm, a primit Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I, cu prilejul inspecției făcute regimentului de arhiducele Friedrich, comandantul suprem al armatei, la vest de Kopriva. A fost decorat împreună cu sublocotenentul de Landsturm Andor Kún și cu opt oameni din trupă, pentru faptele din ultimele lupte. În lista ofițerilor regimentului din 1916–1917 apare tot ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
A făcut parte, ca cadet în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn. În lista ofițerilor regimentului de după retragerea de pe platoul Doberdò (1916–1917) apare ca sublocotenent. Pe 12 iulie 1917 a fost printre ofițerii delegației regimentului inspectate la Smarje de arhiducele Eugen.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant sanitar. După retragerea de pe platoul Doberdò, în 1916–1917, era sublocotenent sanitar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a, de două ori; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte, ca sublocotenent în rezervă, din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, inclusiv în masivul Krn.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a, de două ori; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet, și a fost rănit acolo pe 7 august 1916.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent. La comanda regimentului a fost folosit ca ofițer de telefonie, ca și locotenentul Ladislaus Torday. A scris în album textul „In memoriam” despre aspirantul Emanuel Weber, otrăvit mortal de gaze pe 29 iunie 1916.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Ca aspirant, a luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați (1914–1915). Pe 28 decembrie 1914, la Olchowiec, a condus, alături de căpitanul Pfann și de aspirantul Trnka, rămășițele grupei de atac a regimentului, care au cucerit înălțimile dintre Olchowiec și Wilsznia, au luat prizonieri 80 de pușcași siberieni și au capturat o mitralieră. Ca sublocotenent, a luptat la San Martino del Carso (1915–1916) și a fost evacuat rănit pe 9 august 1916, în ajunul retragerii de pe platoul Doberdò; lista din mai 1917 îl trece din nou printre ofițerii regimentului.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917). Ca sublocotenent în rezervă, a servit și în batalionul I al regimentului, în perioada în care acesta a apărat poziția de pe masivul Krn, în nordul frontului de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant. Pe 4 februarie 1917, tot ca aspirant, a sosit la regiment cu două mitraliere, iar în lista ofițerilor din perioada august 1916 – mai 1917 apare ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), a doua oară; Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917). În listă apare cu numele complet, Eugen Motusz de Alsórosztoka.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917); lista din album îl trece cu prenumele maghiar, Béla.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a, de două ori; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet-aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
În august 1914, ca aspirant, era printre ofițerii regimentului care au păzit granița cu Serbia, la Dunăre, în prima campanie a războiului. A luptat apoi cu regimentul în Galiția și în Carpați; în lista din mai 1915 apare ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Ca sublocotenent, a luptat la San Martino del Carso (1915–1916). Pe 8 august 1916 italienii au pătruns în tranșeele companiei lui, dar au fost aruncați afară în lupta corp la corp. Pe 9 august, ultimele atacuri au lovit compania a 8-a, pe care o comanda: în fruntea unui pluton de rezervă, i-a respins cu grenade pe italienii pătrunși în linie și l-a luat prizonier chiar el pe comandantul lor, un sublocotenent. Pe 14 august 1916, lângă Lokvica, compania lui a fost trimisă în sprijinul unui regiment vecin; după luptă a fost dat dispărut, iar albumul notează că, după toate semnele, căzuse.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul în Galiția și în Carpați, în 1914–1915, ca aspirant, iar pe 25 iunie 1915 a fost rănit pe frontul din Carintia. A luptat apoi la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A făcut parte din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a apărat poziția de pe masivul Krn, în nordul frontului de pe Isonzo.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A făcut parte din regiment în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit Militar clasa a III-a cu decorația de război; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
A făcut parte din regiment în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant, iar în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) a făcut parte din regiment ca sublocotenent.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Merit Militar de argint (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Merit Militar de bronz (Signum Laudis), pe panglica Crucii de Merit Militar; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
Ca aspirant, a făcut parte din batalionul I al regimentului în perioada în care acesta a apărat poziția de pe masivul Krn, în nordul frontului de pe Isonzo. Ca sublocotenent, a făcut parte din regiment în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917) și a fost rănit pe 6 octombrie 1916.
A luptat în 1914, ca cadet, cu batalionul I al regimentului, detașat de restul unității. Pe 21 octombrie 1914, în Bosnia, în atacul asupra înălțimii Siljava Glava, a fost rănit grav.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet. Pe 11 aprilie 1916, trecut în jurnalul regimentului drept cadet-aspirant, a fost printre premianții Regimentului 61 infanterie la concursul de tir al corpului de armată, ținut în prezența comandantului corpului, arhiducele Iosif.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
Aspiranți
A făcut parte din regiment, ca cadet, în campania împotriva Rusiei din Galiția și Carpați (1914 – mai 1915).
În perioada în care batalionul I al regimentului a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn, a făcut parte din batalion, ca cadet în rezervă.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în perioada dintre retragerea de pe platoul Doberdò (august 1916) și a zecea bătălie de pe Isonzo (mai 1917).
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa I.
Dintre cei doi, Heinrich a luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet.
Ca cadet, a fost rănit în iulie 1915, în a doua bătălie de pe Isonzo, pe platoul Doberdò: jurnalul regimentului l-a trecut, la 24 iulie 1915, printre ofițerii răniți în ultimele lupte.
A făcut parte din regiment, ca aspirant, în campania împotriva Rusiei din Galiția și Carpați (1914 – mai 1915).
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca cadet. La 24 iulie 1915, jurnalul regimentului l-a trecut printre ofițerii răniți în ultimele lupte de pe platoul Doberdò.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în cele 13 luni de lupte din 1915–1916, ca aspirant.
A fost printre ofițerii regimentului din campania împotriva Rusiei din 1914–1915 (Galiția, Carpați), ca aspirant.
Decorațiile din lista albumului (1918): Medalia de Argint pentru Vitejie clasa a II-a; Medalia de Bronz pentru Vitejie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în 1915–1916, ca cadet. Pe 14 august 1916, în luptele de după retragere, în care compania a 7-a a fost nimicită, a fost dat dispărut, ca aspirant în rezervă.
În septembrie 1914, în timpul retragerii, ca cadet, a comandat un pluton la marginea pădurii de lângă Kwaszenina, unde batalionul maiorului Rottmund asigura paza regimentului aflat la odihnă în sat. În cursul nopții a raportat că a văzut de mai multe ori semnale luminoase în pădure; relatarea le pune pe seama lanternei medicului dr. Tóth, care căuta acolo un loc pentru cortul său. La plecarea regimentului din Galiția, în mai 1915, figura ca aspirant pe lista ofițerilor din campania împotriva Rusiei.
Din alte unități
A sosit la regiment pe 22 martie 1915, în fruntea unui batalion de marș al Regimentului 82 infanterie, format din secui; batalionul a fost încadrat în regiment ca batalionul III (maior Bátorffy). Pe 11 aprilie 1915, o jumătate de batalion secuiesc (căpitanul Lux și sublocotenentul Keresztes) a respins atacuri ale unor forțe mult superioare asupra înălțimii Zjar și a capturat 30 de prizonieri. Pe 10 iunie 1915 a preluat comanda batalionului III. A figurat apoi printre căpitanii care au aparținut regimentului în luptele pentru San Martino del Carso (1915–1916).
Ca căpitan, a fost printre ofițerii care au aparținut regimentului, chiar și pentru scurt timp, între retragerea de pe platoul Doberdò din august 1916 și bătălia din mai 1917. Pe 12 iulie 1917, la Šmarje (Smarje), a făcut parte din delegația regimentului – o companie și mai mulți ofițeri – inspectată de arhiducele Eugen, care s-a adresat tuturor ofițerilor și multor soldați.
Ca medic-locotenent (Oberarzt), a fost printre medicii postului de prim ajutor (Hilfsplatz) ai regimentului, atât în luptele pentru San Martino del Carso din 1915–1916, cât și între retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, și mai 1917.
Era ofițer al Regimentului 6 infanterie.
Era ofițer al Regimentului 82 infanterie.
Între retragerea de pe platoul Doberdò, din august 1916, și mai 1917, a fost printre medicii postului de prim ajutor (Hilfsplatz) ai regimentului, ca medic-locotenent (Oberarzt). Era ofițer al Regimentului 47 infanterie.
Albumul îl numără printre cei trei contabili (Rechnungsführer) pe care îi pomenește, în capitolul despre spatele frontului, ca „factori importanți” ai organizării de campanie a regimentului și ca „organe deosebit de harnice”: el și Rudolf Rieslich, ca locotenenți contabili, și Johann Pangercz, ca sublocotenent contabil. Era ofițer al Regimentului 33 infanterie.
Decorațiile din lista albumului (1918): Crucea de Merit de Aur cu Coroană, pe panglica Medaliei pentru Vitejie; Crucea de Merit de Aur, pe panglica Medaliei pentru Vitejie.
Era ofițer al Regimentului 82 infanterie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în 1915–1916, ca cadet. Era ofițer al Regimentului 82 infanterie.
Era ofițer al Regimentului 82 infanterie.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în 1915–1916, întâi ca aspirant, apoi ca sublocotenent. Pe 14 mai 1916, în atacul pregătit de comanda regimentului în sectorul craterului de la San Martino, plutonul de arme speciale al regimentului – aruncătoarele de mine și de grenade –, aflat atunci sub comanda sa, a avut, după album, o contribuție deosebită la succes. Era ofițer al Regimentului 17 artilerie de câmp.
A luptat cu regimentul la San Martino del Carso, în 1915–1916, ca cadet. A făcut parte și din batalionul I al regimentului, în perioada în care acesta a luptat în nordul frontului de pe Isonzo, la Krn. Era ofițer al Regimentului 17 artilerie de câmp.
Era ofițer al Regimentului 6 infanterie.
Surse pentru acest capitol
- Alexandru Petrașcu, Regimentul cezaro-crăiesc nr. 61 – Istoric, lucrare de licență, Alba Iulia, 2026.
- August Hofmann von Donnersberg, Geschichte des k. u. k. Infanterie-Regimentes Nr. 61, Viena, 1892 (portretele proprietarilor).
- Andor Kún (red.), 61 in Waffen, Budapesta, 1918: lista comandanților (p. 333–334), portretele și dedicațiile generalilor, Pantheonul ofițerilor căzuți (p. 301–330), faptele celor decorați cu Medalia de Aur (p. 482–486), batalionul de rezervă și Comandamentul militar, portretele ofițerilor regimentului, jurnalul de război; despre Franz Illy, p. 386 și lista decorațiilor, p. 497.
- Ioan Geția, memorii; Maria Alexandra Pantea, „Preotul Eugen Munteanu din Toracul Mic pe fronturile Marelui Război”, 2018; Árpád Czira, Călătorie în jurul lumii 1914–1916, 2007.
- Despre Francesco Illy: „Az olasz kávé királya, akiről csak kevesen tudják, hogy magyar származású volt”, Origo, mai 2021; „Illy, povestea unei cafele cu parfum timișorean”, Adevărul; articolul „Francesco Illy” din Wikipedia.
- Despre generali: articolele din Wikipedia; pentru Johann von Henriquez, fișa lui de pe armedconflicts.com.